Lukasz Szukala, la primul gol marcat pentru Al Ittihad, echipă antrenată de Victor Pițurcă. Sânmărtean, pasă de gol
Lukasz Szukala a marcat primul său gol pentru Al Ittihad, echipă antrenată de Victor Pițurcă.
Polonezul transferat în această iarnă de la Steaua a fost folosit din primul minut al partidei Al Ittihad – Al Shoalah, din etapa a 16-a a primei ligi saudite. Oaspeții au deschis scorul în minutul 20, prin A. Junior. Echipa antrenată de Victor Pițurcă a revenit pe tabelă prin Al Ghamdi (24′), iar A. Asiri (41′) le-a dus în avantaj pe gazde. Lukasz Szukala (45+2′) a stabilit cu capul scorul pauzei, 3-1, în favoarea lui Al Ittihad. Lucian Sânmărtean s-a aflat la rândul său în primul „11” al lui Pițurcă și a oferit o pasă de gol la a doua reușită a lui Al Ittihad. Scorul final a fost 3-2 în favoarea gazdelor, pentru Al Shoalah reducând din diferență Al Enezi (61′) din penalty.
După această, Al Ittihad ocupă locul 3 în campionat, cu 30 de puncte după 16 etape