„Magic Marius”
Marius Niculae „a ținut” ieri două pagini în Daily Record, cotidianul care a vorbit cu „Săgeată” despre revenirea sa la echipa națională „datorită evoluțiilor de la Inverness”, după cum declară vârful român.
„Când Brewster mi-a arătat faxul din România, am fost foarte fericit și foarte surprins”, și-a început Niculae povestea. Autor a nouă goluri pentru echipa scoțiană, „Săgeată” spune că evoluțiile sale de la formatia de club l-au ajutat în tentativa de a îmbrăca din nou tricoul naționalei.
„Am ales Inverness și campionatul Scoției și pentru a reveni la națională, dar și pentru că mi-a plăcut clubul. Însă știu că nu este suficient să fac parte din echipă, mai greu este să mă mențin. Faptul că am fost convocat la naționala României justifică decizia mea de a veni în Scoția, dar, dacă nu voi ajunge să joc la Campionatul European, îmi voi analiza critic evoluțiile, iar apoi mă voi gândi dacă a fost mutarea potrivită. Selecționerul României a spus clar că vrea ca fotbaliștii să fie în cea mai bună formă, indiferent dacă ei au jucat sau nu în preliminarii, astfel că trebuie să muncesc din greu și să încerc să înscriu cât mai multe goluri pentru Inverness”, a explicat fotbalistul. (Bogdan COROAMĂ‚)
"Am spus mereu, de când am venit la Inverness, că visul meu este să joc la Euro 2008. Nu mi-am pierdut speranța nicio clipă"
Marius Niculae, atacant Inverness