Portarul român, Costel Pantilimon, a impresionat în cele câteva meciuri în care a evoluat pentru Manchester City, iar „cetățenii” l-au cumpărat definitiv. Impresarul jucătorului, Ioan Timofte, a afirmat că „Panti” mai are de tras până să ajungă un obișnuit al primului „unsprezece”. Primul, și cel mai important dintre motive este acela că Joe Hart este portarul titular al naționalei Angliei, dar nici al doilea motiv nu este deloc de neglijat: școala estică de portari este învechită, iar goalkeeperii care ajung la echipe din Vest au carențe mari din punct de vedere tehnic.
„Suma pe care Pantilimon a fost cumpărat este mai mică de 4 milioane de euro. Toți portarii din Europa de Est sunt antrenați într-un stil învechit, metodele de antrenament din această zonă sunt depășite. Am vorbit cu antrenorul portarilor de la City și mi-a spus că va încerca să-l schimbe pe Pantilimon din acest punct de vedere”, a declarat Ioan Timofte la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER