Cei 34 de ani nu-l împiedică pe Cristian Dănălache să impresioneze în Asia. Atacantul pe care Dan Petrescu l-a propus, în trecut, drept soluție pentru echipa națională a făcut spectacol în ultma etapă a campionatului din Coreea de Sud. Dănălache a înscris de patru ori pentru Gyeongnam FC, pe care a ajutat-o să câștige la scor, 7-0, meciul cu Goyang Hi.
Campion cu Unirea Urziceni în 2009, vârful de 34 de ani are evoluții bune în Asia. După experiențe la Jiangsu Suning, Jonoon și XJ Leopard (China), Dănălache a ajuns în Coreea de Sud, iar cele patru goluri înscrise miercuri l-au dus pe locul al doilea în clasamentul golgheterilor, cu 14 reușite, una mai puțin decât Kim Dong-Chan.
La capătul a 30 de etape, Gyeongnam, echipa lui Dănălache, ocupă locul al nouălea în Coreea de Sud, antepenultimul, cu 37 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER