Mama lui Radu Drăgușin, după debutul fiului la campioana Juventus: „S-au convins în 40 de minute de calitățile lui!” Gestul superb față de Mircea Lucescu | EXCLUSIV

Radu Drăgușin a bifat primul meci în tricoul lui Juventus, iar în familia fundașului bucuria a fost una de nedescris. ProSport a stat de vorbă cu mama lui Radu, Svetlana, iar fosta mare baschetbalistă a naționalei României ne-a povestit cum a trăit debutul fiului ei.

După meciul de neuitat dintre Juventus și Dinamo Kiev, Svetlana Drăgușin a subliniat că Radu i-a convins imediat pe cei de la Juventus să-l oprească, 40 de minute fiind suficiente.

La finalul partidei de la Torino, Radu Drăgușin nu l-a uitat pe Mircea Lucescu, a mers spre fostul selecționer al României și chiar a discutat puțin cu tehnicianul lui Dinamo Kiev, care speră să prindă 16-imile Europa League.

Svetlana Drăgușin, după debutul lui Radu Drăgușin la Juventus: „În 40 de minute s-au convins de calitățile lui!”

Jucătorul lui Juventus provine dintr-o familie de sportivi: tatăl a fost voleibalist, iar mama a făcut baschet de performanță, fiind o jucătoare importantă a naționalei României. Svetlana Drăgușin a dezvăluit pentru ProSport că fundașul lui Juventus a cochetat la început cu baschetul.

„Debutul lui Radu a fost o bucurie foarte mare pentru noi! Am văzut partida acasă, cu sora lui, n-am putut să mergem la meci având în vedere această pandemie. Cum am reacționat atunci când a intrat? Eu și fiica mea am strigat în casă de bucurie, vă dați seama. Am avut lacrimi în ochi! Radu a cochetat și cu baschetul, dar s-a oprit în cele din urmă la fotbal. Alegerea a fost a lui!

Vorba lui Radu, toate se întâmplă dintr-un anumit motiv, apropo de faptul că miercuri s-au împlinit fix trei ani de când a dat probe pentru Juventus. Cu ajutorul lui Florin Manea, am ajuns la Juventus și am știut imediat că o să rămână, după 40 de minute s-au convins de calitățile lui. A fost suficient!

M-a bucurat gestul lui Morata (n.n. a publicat o fotografie cu Radu Drăgușin pe social-media), am fost cu toții impresionați. Un astfel de gest îi dă aripi unui jucător precum Radu. Cristiano Ronaldo e și el un om extrem de normal, la fel și Buffon, pe care l-am cunoscut la baza lui Juventus. La finalul meciului cu Dinamo Kiev, Radu s-a dus imediat să-l salute pe Mircea Lucescu și au vorbit puțin. Eu cred că o să mai avem multe surprize frumoase cu Radu în această lună decembrie. Eu așa simt, vă spun sincer”, a spus pentru ProSport mama lui Radu Drăgușin, Svetlana (foto, în tricoul Universității Cluj, în 2008).

Publicat: 04 12. 2020, 08:30
Actualizat: 10 12. 2020, 02:04