Marica are din nou probleme!** Atacantul s-a bătut cu un coechipier

Atacantul echipei VfB Stuttgart, Ciprian Marica, s-a bătut cu un
coechipier, ivorianul Arthur Boka, la antrenamentul formației sale
de miercuri, informează cotidianul Bild.

În timpul antrenamentului, Marica a avut o intrare periculoasă
la Boka, acesta a sărit la bătaie și a încercat să-l lovească pe
jucătorul român în față. Însă pentru că Marica este mai înalt și nu
a reușit să-l lovească, Boka s-a trezit cu un genunchi în stomac de
la român.

Unul dintre coechipieri, Daniel Didavi a încercat să intervină
între cei doi și a primit un pumn în față de la Boka. În cele din
urmă, Didavi, Patrick Funk și Ermin Bicakcic au reușit să-i separe
pe cei doi.

Deocamdată VfB Stuttgart nu a luat nicio măsură în privința
celor doi.

Ciprian Marica a fost reprimit la antrenamentele echipei VfB
Stuttgart, la 1 martie. Marica fusese exclus din lot, în februarie,
după declarațiile pe care le-a făcut cu referire la situația sa de
la club.

Ciprian Marica, în vârstă de 25 de ani, mai are contract cu VfB
Stuttgart până în vara anului 2012.

Sursa: Mediafax

Sursa foto:
Bild

Publicat: 28 04. 2011, 09:01
Actualizat: 28 04. 2011, 09:02