Ofensiva era marea problemă a României înainte de disputa contra Greciei, din barajul pentru CM 2014, însă evoluțiile stranierilor din etapa care tocmai s-a încheiat sunt încurajatoare.
Stancu a înscris, Bucur a reușit o dublă, iar Ciprian Marica a avut o jumătate de oră lăudată de presa din Spania, după înfrângerea echipei sale pe teren propriu, scor 0-1, cu Athletic Bilbao.
În ciuda rezultatului, vârful român a fost extrem de prezent în joc, dovedind foarte multă încrâncenare. Trimis pe teren în minutul 59, în locul lui Diego Castro (care a ratat un penalty la finalul primei reprize), Marica a impresionat prin disponibilitatea de efort și momentul titularizării sale nu este departe, sunt convinși ibericii.
Inclusiv tehnicianul Luis Garcia a vorbit în termeni laudativi despre român, care a bifat cea de-a treia prezență pentru formația din apropierea Madridului.
„Echipa a jucat bine, am făcut tot pentru a obține ceva din această dispută, însă nu am reușit. Este o seară grea, dar ăsta este fotbalul. Doar victoria contează, peste câteva zile sau săptămâni nimeni nu o să își aducă aminte de evoluția noastră, ci doar de rezultat.„, a explicat tehnicianul lui Getafe, care a comentat și schimbările din repriza secundă. Luis Garcia l-a aruncat în luptă, pe lângă Marica, și pe Lafita, iar doi au conlucrat destul de bine.
„Amândoi s-au mișcat așa cum îmi doresc. Dar apărarea lui Bilbao a fost perfectă. Am jucat foarte bine până în fața porții.„, a mai spus tehnicianul.
După 10 etape, Getafe ocupă locul 6, cu 16 puncte, în timp ce Bilbao urcă pe 5, la un singur punct de ultimul loc care duce în Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER