Marica, jucătorul meciului cu Saturn Ramenskoe

Internaționalul Ciprian Marica a fost desemnat jucătorul meciului de presa germană, după ce și-a salvat formația de la o înfrângere în fața echipei Saturn Ramenskoe. Atacantul echipei VfB Stuttgart a marcat doua goluri în această partidă, ducând scorul la 3-0, în manșa secundă a turului trei al Cupei Intertoto

"Sunt foarte fericit că am putut să îmi ajut echipa și mă bucur pentru cele două goluri marcate. Vrem neapărat să jucăm în Cupa UEFA", a declarat Marica.

Bild titrează "Marica trimite VfB Stuttgart spre Europa", menționând că atacantul român, "cel mai scump transfer din istoria clubului, cumpărat sezonul trecut pentru opt milioane de euro", a avut o contribuție esențială la succesul echipei germane.

Cotidianul Die Welt scrie că "Simak și Marica salvează VfB Stuttgart de la rușine". Publicația germană adaugă că "atunci când loviturile de departajare amenințau să decidă soarta meciului, Ciprian Marica a arătat că este totuși un atacant și a marcat două goluri prin care echipa sa merge mai departe".

Ediția online a revistei Kicker l-a desemnat pe Ciprian Marica jucătorul meciului, menționând că "VfB Stuttgart a reușit să încheie cu happy-end un meci în care s-a întrebuințat serios".

"Marica păstrează visul european al VfB Stuttgart", titrează site-ul sport1.de, menționând totuși că echipa germană "s-a chinuit ca să rămână în cursa pentru accederea în Cupa UEFA".

Publicat: 28 07. 2008, 13:44
Actualizat: 28 07. 2008, 13:46