Marica, marcat de decesul lui Adrian Păunescu: „Aș fi sorbit orice sfat de la el”

Vestea care a întristat o țară întreagă, moartea lui Adrian
Păunescu, l-a atins și pe atacantul naționalei României, Ciprian
Marica. Acesta a ținut să-și exprime omagiile chiar și de la mii de
kilometri distanță, trimițând la casa poetului o jerbă de flori,
dar și prin câteva rânduri postate pe blogul personal.

„Regret enorm că nu l-am cunoscut mai devreme, că nu am
putut să-l ascult atât cât mi-aș fi dorit. Îl urmăream ore în șir
la televizor, mă fascina, nu puteam să plec din fața ecranului nici
să beau apă. Nu am mai trăit acest sentiment, nu m-a mai făcut
nimeni să stau să-i ascult ca o stană de piatră viața, discuțiile
despre politică, despre fotbal, despre țară, despre cultură. La un
moment dat, mi-am luat inima în dinți și l-am contactat, țineam
neapărat să-l cunosc personal, să știu mai multe despre Domnia sa,
despre experiența dânsului de viață, care părea o enciclopedie
uriașă. Știam că iubește fotbalul, că a petrecut mult timp în
preajma fotbaliștilor, a echipelor Universitatea Craiova și Rapid
și as fi sorbit cu sete orice sfat pe care mi l-ar fi dat. Am
stabilit împreună să vină de câte ori îi permite timpul liber la
meciuri, la Stuttgart. Soarta a făcut să nu fiu vrednic să-l
găzduiesc. […] Odihnește-te în pace, maestre, și
iartă-ne!”
.

Și cluburile de fotbal din Liga I au transmis condoleanțe familiei
îndoliate, U Craiova, Rapid, Astra, Dinamo, FCM Târgu Mureș și Poli
Timișoara postând pe site-urile oficiale mesaje pentru familia
îndoliată.

Publicat: 06 11. 2010, 13:07
Actualizat: 06 11. 2010, 13:23