Ucraineanul Vladimir Klitschko l-a învins pe francezul Jean-Marc Mormeck prin KO în repriza a patra și și-a păstrat centurile WBA, IBF, WBO și IBO la categoria grea, sâmbătă, la Dusseldorf, informează AFP.
Neînvins din 2004, Vladimir Klitschko, în vârstă de 35 de ani, l-a trimis la podea pe francezul de 39 de ani în repriza a patra. Acesta s-a ridicat, însă arbitrul a preferat să pună capăt meciuluui.
La meci a fost prezent și atacantul român al celor de la Schalke 04, Ciprian Marica, care s-a arătat impresionat de lupta practicată de ucrainean.
„Am vazut aseara pentru a 4-a oara un meci live al lui Klitschko. De data asta a boxat la Dusseldorf, a fost ca de obicei un show impresionant. E complicat sa-l provoci pe Klitschko, iti trebuie un curaj nebun. A batut ucraineanul la ei, pe unde l-am vazut! :-))) Aseara, francezul n-a avut voie sa-l deranjeze nici cu o palma, cu atit mai putin cu vreun pumn”, a scris Marica pe contul personal de facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER