Fostul atacant al „câinilor”, Marius Niculae s-a adaptat rapid la noua sa echipă din Grecia care trage tare pentru a prinde un loc în Europa League.
Chiar dacă nu e renumită precum Olympiakos sau Panathinaikos, Kavala este unul dintre cluburile de top al Greciei.
„Kavala e un club ambițios. Nu e renumită ca Olympiakos sau Panathinaikos, dar e de top. Ne batem pentru play-off-ul Ligii Europa. Aici, locurile 1-5 duc în cupele europene. M-am acomodat repede și am avut avantajul că-i știu pe doi dintre jucători, pe Benjamin Onwuachi, nigerianul alături de care am jucat la Standard Liège și pe fostul meu coleg de la Sporting, Bruno Pereirinha. Așa că nu am avut niciun fel de probleme”. a declarat Niculae pentru Adevărul.
Fostul căpitan al lui Dinamo și-a desemnat urmașul care ar trebui să preia banderola, Ionel Dănciulescu fiind în opinia lui Niculae cel mai indicat jucător care să fie liderul vestiarului din Ștefan cel Mare. „La Dinamo, acum, Dănciulescu e cel mai îndreptățit să fie căpitan. Oricum, nu joacă banderola și ar putea și un tânăr să devină căpitan, așa cum în trecut a fost și regretatul Cătălin Hîldan.”, a mai precizat Niculae.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER