Marius Șumudică a dezvăluit momentul de cumpănă care l-a făcut să renunțe la antrenorat: „Mi-au murit colegi, antrenori, au fost familii care au murit. Am avut o cădere atunci. Sunt decis 100%, nu 99%”
Marius Șumudică (52 de ani) a explicat care a fost momentul care l-a făcut să fie sigur că se va retrage în curând din antrenorat.
Marius Șumudică a dezvăluit momentul de cumpănă care l-a făcut să renunțe la antrenorat: „Mi-au murit colegi, antrenori, au fost familii care au murit. Am avut o cădere atunci. Sunt decis 100%, nu 99%”
Antrenorul român Marius Șumudică vrea să se retragă din activitate și spune că a luat această decizie după evenimentele tragice din Turcia, țară unde el a profesat în trecut și care în 2023 a fost devastată de cutremure.
„Asta simt, mi-e greu fără familie, am fost plecat în ultimii ani, m-au marcat și evenimentele din Turcia, pentru că am activat acolo, iar echipele la care am activat s-au retras. Asta a fost soarta.
Ferească Dumnezeu! Bine că nu m-a prins acolo, poate nu mai eram azi. Mi-au murit colegi, antrenori, au fost familii care au murit. Am avut o cădere și am zis că pentru ce fac toate a astea?
Am albit, am luptat. Eu și Dani Coman ne-am luptat singuri cu un colos, adică cu Gigi Becali. Nu mai vorbesc de West Ham, că i-am scos de două ori la rând, când Bilic m-a așteptat pe culoar să dea mâna cu mine și să mă felicite.
Au fost momente care m-au consumat. Rămân la ideea asta. Sper să duc contractul la bun sfârșit. Dacă va fi mai devreme, nu știu. Asta îmi doresc, să mă dedic mai mult familiei.
Nu mă interesează ce crede lumea. M-am plictisit. Nu te uiți la părul meu? Nu mai vreau, nu mai am motivație. Sunt mai multe. Banii nu sunt totul în viață, mie nu-mi trebuie bani. Sunt decis 100%, nu 99%”, a declarat Marius Șumudică, antrenorul saudților de la Al-Raed, potrivit Digi Sport.
Marius Șumudică și-a anunțat retragerea din fotbal pe 2 martie
Antrenorul român a transmis atunci că va spune stop „în maximum câteva săptămâni”, astfel că el va mai antrena doar în acest sezon competițional, dacă își va duce promisiunea la bun sfârșit.
„În data de 4 martie 2023, mai exact peste două zile, împlinesc 52 de ani. A sosit vremea să stau mai mult alături de frumoasa mea familie, pe care, datorită fotbalului, am neglijat-o într-o mare măsură. Îmi cer scuze familiei și promit că foarte curând ei vor fi pe primul plan, cu riscul de a spune stop meseriei de antrenor.
Fotbalul mi-a dat totul, dar familia mea merită mai multă atenție. Vă iubesc și vă promit că mă voi dedica vouă cât mai curând. În maxim câteva săptămâni, fotbalul va fi istorie pentru mine. Îmi iubesc soția, copiii, părinții, și Dumnezeu îmi spune că trebuie să fac acest pas”, a spus Marius Șumudică.