Marius Șumudică a contrazis zvonurile privind demiterea lui de la Gaziantep: „Asta înseamnă că vor să continue cu mine, nu?”. Ce a făcut clubul pentru antrenorul român
Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul echipei Gaziantep, a pus capăt zvonurilor venite din Turcia privind demiterea sa.
Turcii de la Gunes au scris că Marius Șumudică a intrat în dizgrația conducerii lui Gaziantep, însă antrenorul român contrazice această informație.
Marius Șumudică a fost suspendat patru etape de către Comisia de Disciplină după meciul cu Antalyaspor, scor 1-1, partidă la care a fost trimis în tribună de către arbitru și acuzat că i-ar fi înjurat pe Lukas Podolski și ofițerul de presă al adversarilor.
Marius Șumudică, despre zvonurile privind demiterea de la Gaziantep
Clubul Gaziantep a făcut apel, iar pedeapsa antrenorului român a fost înjumătățită.
Marius Șumudică este de părere că faptul că cei din conducerea lui Gaziantep au făcut acest gest pentru el arată faptul că îl vor în continuare pe banca tehnică a echipei.
„Da, mi-a fost redusă suspendarea la jumătate, în urma apelului făcut de club. Asta este o dovadă că am fost pedepsit pentru ceva ce nu am făcut. Mă gândesc că asta înseamnă că Gaziantep vrea să continue cu mine, nu?”, a spus Marius Șumudică, potrivit Digi Sport.
Așadar, Marius Șumudică va privi din tribună doar următoarele două meciuri ale lui Gaziantep, cu Konyaspor și Genclerbirligi. Antrenorul român va reveni pe bancă chiar la meciul cu Beșiktaș, din etapa a opta a primei ligi din Turcia.
Marius Șumudică, în conflict cu Antalyaspor
„Le-am spus că dacă există un video în care eu apar cu o insultă la adresa lui Podolski, eu a doua zi îmi reziliez contractul și plec în România. Dacă nu, clubul Antalyaspor să își ceară scuze public”, a fost răspunsul lui Marius Șumudică la acuzațiile care i-au fost aduse.
„Îl felicităm pentru că echipa lui a obținut o remiză în nouă oameni, dar nu îl vom ierta niciodată. În toată istoria fotbalului din Turcia nu a mai fost un antrenor atât de impertinent. Ar fi trebuit să aibă respect. Te rugăm, nu mai folosi cuvinte abuzive”, au acuzat cei de la Antalyspor, printr-un comunicat.