Marius Șumudică, despre posibila demitere de la Gaziantep: „Nu știu de ce ar vrea să scape de mine, probabil că sunt incomod” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, a explicat cu lux de amănunte în cadrul emisiunii ProSport Live de ce a plecat din Turcia și ce discuții a avut cu cei din conducere.
„Vezi doamne s-au supărat și au pus un comunicat în care spun că eu am fugit de acolo. Vreau să lămuresc situația.
În data de 18 martie, am avut o ședință cu unul dintre vicepreședinții clubului. Foarte speriat, a venit la mine, am discutat. Meciul cu Ankara era în picioare, se juca. Înainte de antrenament, mi se spune să îi conving pe jucători să rămână, să nu plece nimeni, că lucrurile sunt sub control în Turcia. Eu am condus antrenamentul, cu toate că era destul de greu să se mai gândească la fotbal. Din data respectivă, au început problemele.
Federația nu știa ce se va întâmpla, a hotarât că se va juca, după care a vorbit președintele țării, au luat anumite măsuri, s-a reunit iar Federația, au hotărât să se facă antrenamente, dar nu au dat o dată certă legată de reluarea campionatului. Le-am spus că eu plec. Aripa hotelului în care stăteam era închisă, am fost deștept și am făcut un video să le arăt. Nu luase nimeni legătura cu noi de la club.
În data de 20, l-am sunat pe președintele clubului și i-am zis că plec și m-a rugat să nu plec că are ședință în jumătate de oră. Până la ora 15 nu am primit niciun răspuns. Eu în continuare încercam să îmi găsesc zboruri să vin spre țară. Multe erau deja foarte pline sau restricționate. La 15:48 mi-am înregistrat convorbirile cu președintele. L-am sunat și i-am spus că nu pot rămâne în condițiile de față și mi-a spus că sunt trei soluții: să înceapă campionatul pe 17 aprilie, a doua: ministerul va împinge data până pe 30, iar ultima: dacă nu se va mai juca să se acorde titlul, să înghețe campionatul.
L-am anunțat că nu pot să rămân și că mă voi întoarce când va exista o dată certă. Mi-am luat un avion privat. Eu zic că am reacționat conform bunului simț.
În momentul de față, nu se face niciun fel de antrenament. M-au atacat de când am ajuns la Gaziantep. Ăștia sunt oamenii. Eram dator și față de staff-ul meu să îl aduc acasă. Erau speriați toți. Preparatorul fizic le-a transmis video pe grup cu tot ce au de făcut”, a spus Marius Șumudică, la ProSport Live.
Conducerea l-a „lucrat”
Marius Șumudică se simte trădat de către cei din conducere care, spune el, le-au transmis jucătorilor o dată de reunire despre care antrenorului nu i s-a spus nimic.
„Vineri am mai avut o discuție cu președintele și i-am explicat că dacă va începe campionatul pe data de 17, eu voi fi pe 1 în Turcia, să facem pregătire, iar dacă începe pe 30, voi începe pregătirea pe 10. I-au chemat pe jucători pe data de 26 și aceștia au început să mă sune disperați, să întrebe cine face de fapt programul.
Nu știu ce vor să demonstreze, să mă prindă că nu sunt acolo… Nu știu de ce ar vrea să scape de mine, probabil că sunt incomod. E o întrebare bună. Ce să zic? Fanii sunt disperați. Eu dacă ies pe stradă, mă recunoaște lumea mai mult decât în România
Eu îmi doresc să mă întorc acolo, pentru că e munca mea. Am muncit opt luni, am format o echipă de la 0 și suntem pe locul 9. Nimeni nu credea. Cu șanse mari de tot, dacă mai făceam trei puncte eram matematic salvați. Asta mă face să mă întorc. Dar în condițiile astea, nu știu ce să fac”, a mărturisit Marius Șumudică.