Marius Șumudică vorbește despre „derby-ul românesc” dintre Al-Raed și echipa lui Mirel Rădoi. „Șumi” confirmă zvonurile legate de transferul lui Lionel Messi la Al-Hilal: „Se aude că ar ajunge la un acord”
În vara anului 2022, Marius Șumudică devenea noul antrenor al celor de la Al-Raed, iar acum nu mai este singur în Arabia Saudită. Alți doi antrenori români, Cosmin Contra (Damac) și Mirel Rădoi (Al-Tai), i s-au alăturat lui „Șumi” în Saudi Pro League.
Marius Șumudică a vorbit despre ceilalți 2 români din Arabia Saudită: „Suntem 3 antrenori la jumătatea clasamentului”
După egalul cu Al-Shabab, Al-Raed, trupa condusă de Marius Șumudică, o va întâlni în următoarea etapă pe echipa antrenată de Mirel Rădoi, Al-Tai.
„Da, pe 5 aprilie jucăm în deplasare cu Rădoi. Suntem despărțiți de 3 puncte, plus Damacul lui Contra la 3 puncte, dar noi avem program mai ușor. Suntem acolo, la jumătatea clasamentului 3 antrenori români.
E o echipă bună Al-Tai, a avut rezultate bune și la început, după care și sincope. Deci e campionatul tuturor posibilităților, indiferent că joci cu Hilal, că e vorba de primul loc, oricine poate bate pe oricine.
Se întâmplă asta datorită valorii străinilor, pentru că ai voie cu 7 străini în primul 11 și vin jucători de milioane. De Ronaldo, ce să mai spunem? E un fenomen acolo. (…) 60-40 el e favorit (n.r.: Mirel Rădoi), are atac bun, un stil aparte, cu pressing avansat, cum făcea și la națională.
Nici noi nu stăm rău, venim după o parte bună a campionatului, cu egal la Ittihad, apoi egal cu Shabab, care au niște mijlocași cu valoare de peste 70 de milioane. Se joacă, dar zic așa din politețe, 60-40.
Mirel a adus un suflu nou, o echipă pe care nu știi de unde să o iei, buni pe atac, dar impardonabil în apărare. Echipele își aduc jucători de valoare în atac, iar în spate joacă localnici și e diferență față de cei care sunt aduși pe milioane”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Șumudică a dat detalii despre disperarea celor de la Al-Hilal de a-l aduce pe Lionel Messi : „S-a creat o manie, vând milioane de tricouri”
Marius Șumudică a vorbit și despre zvonurile în ceea ce privește posibilitatea ca Lionel Messi să ajungă în Arabia Saudită. Al-Hilal i-a pregătit o ofertă tentantă superstarului argentinian.
„Mă uitam la voi, la imaginile cu Messi, îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă ar veni Messi aici. Se aude că Al-Hilal ar ajunge la un acord, cu o sumă de 350 de milioane de dolari anual, aproape dublu față de Ronaldo.
S-a creat o manie, vând milioane de tricouri. Au vândut și cu Messi la Al-Hilal, au pus în magazin, nici nu știu dacă ai aprobare. Niște fani au făcut, mi-a arătat cineva și eram curios. Dar nu puteam să îmi explic cum să își dea acceptul PSG”, a mai spus Șumudică.