Alexandru Maxim a obținut azi victoria cu echipa sa, VfB Stuttgart, în meciul cu Werder Bremen, scor 3-2 (1-0), partidă din cadrul etapei a 28-a din Bundesliga.
Fostul mijlocaș de la Pandurii a jucat în spatele vârfului Ginczek, nu a ieșit în evidență cu vreo realizare notabilă și a fost schimbat în minutul 87 cu Schwaab. O imagine din meci avându-l protagonist pe român i-a fascinat însă pe jurnaliștii care administrează siteul FIFA. Aceștia au postat fotografia ce-l înfățișează pe Maxim într-o acțiune în banda dreaptă chiar în capul paginii electronice www.fifa.com.
În urma succesului cu Werder Bremen, echipa mijlocașului român urcă un loc în Bundesliga, de pe 18, ultimul, pe 17, cu 26 de puncte, cu unul mai mult ca deținătoarea lanternei, Hamburger SV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER