Maxim, lăudat de presa din Germania: „Poate fi salvarea lui Stuttgart în următoarele etape”
Alexandru Maxim a fost folosit de Victor Pițurcă doar în partida cu Ungaria, atunci când a fost titular și schimbat în minutul 84 al partidei cu Stancu. În victoria cu Finlanda, Maxim nu a fost utilizat vreun minut. Chiar și așa, mijlocașul este văzut de nemți drept unul dintre cei mai buni jucători de la VfB Stuttgart.
Cei de la Bild i-au făcut o caracterizare românului, despre care cred că poate reprezenta un plus în încercarea echipei de a se salva de la retrogradare după începutul dezastruos de sezon.
„Este unul dintre cei mai buni jucători ai lui VfB, un classic număr zece. Cu toate acestea, nu știm dacă îl va putea înlocui cu succes pe accidentatul Didavi în săptămânile viitoare, chiar dacă a arătat în trecut cât de important poate fi… Anul trecut, românul a instrumentat salvarea de la retrogradare a lui Stuttgart, cu șapte goluri și 12 pase decisive. Și, chiar dacă nu a fost prima opțiune a tehnicianului Huub Stevens, a reușit goluri foarte importante în meciurile care au decis salvarea de la retrogradare, cu Braunschweig, Hamburg și Freiburg. Dar nici asta nu a fost de ajuns pentru noul antrenor. Așadar, Maxim are un loc asigurat în linia a doua a Stuttgartului, sau chiar a treia, cum a fost cazul meciului de la Berlin, când Didavi a fost accidentat, iar el nu a jucat nici măcar o secundă. Totuși, un lucru este clar, Maxim poate fi salvarea lui Stuttgart în următoarele etape”, au scris nemții despre jucătorul român.
Stuttgart ocupă locul 16 în Bundesliga după disputarea a șapte etape, acumulând doar cinci puncte în acest start de sezon.