Maximilian Nicu: „Am profitat de șansa dată”

Maximilian Nicu (foto), jucător transferat de Hertha în această vară de la divizionara secundă SV Wehen, a înscris vineri seară golul victoriei pentru echipa sa în amicalul cu Newcastle, scor 1-0.
„E bine pentru mine că am reușit să marchez. Vin după o perioadă în care am fost accidentat și, după ce am jucat și în meciul cu Nistru Otaci, antrenorul m-a folosit aproape 15 minute cu Newcastle. Am profitat de șansa dată“, a declarat Nicu pentru ProSport.

Mijlocașul român în vârstă de 25 de ani, care țintește alături de Hertha o clasare pe locurile de Cupa UEFA în acest sezon, spune că pentru el foarte important este și meciul de astăzi, cu Hannover 96, o altă oportunitate de a juca. „Nu sunt 100% pregătit din punct de vedere fizic și mi-ar prinde bine să joc și în acest meci pentru a ajunge la un randament ridicat odată cu startul sezonului“, a explicat Maximilian. Jucătorul Herthei nu ar spune nu unei eventuale convocări la naționala României, dacă evoluțiile sale vor atrage atenția: „Dacă domnul Pițurcă ar avea nevoie de serviciile mele, nu aș spune nu unei convocări, pentru că sufletul meu este alături de România“, a încheiat Nicu.


" Între naționala Germaniei și cea a României aleg țara mea natală. "
– Maximilian Nicum,mijlocaș Hertha Berlin

Publicat: 02 08. 2008, 21:44