AC Milan, cu Ciprian Tătărușanu titular între buturi, a reușit doar un egal împotriva celor de la AS Roma, scor 2-2.
În derby-ul etapei cu numărul 17 din Serie A, rossoneri au condus cu 2-0, însă formația condusă de Jose Mourinho a reușit să revină pe finalul partidei.
Campioana en-titre a deschis scorul prin fundașul francez Pierre Kalulu, în minutul 30, din pasa lui Sandro Tonali. În minutul 77 al partidei de pe San Siro, Rafael Leao l-a servit pe Tommaso Pobega, iar mijlocașul italian a dublat avantajul milanezilor.
La 10 minute distanță, Roger Ibanez a anunțat revenirea celor de la AS Roma în partidă. După o centrare perfectă din corner, venită din partea căpitanului Lorezon Pellegrini, fundașul brazilian l-a învins pe Ciprian Tătărușanu.
Portarul român a fost învins din nou de către capitolini în prelungirile partidei. Dintr-o centrare venită în careu, goalkeeper-ul de 36 de ani a respins în față, însă doar până la Tammy Abraham, care a egalat în minutul 3 al prelungirilor.
Pentru evoluția din această seară, Ciprian Tătărușanu a primit din partea site-ului SofaScore nota 6.3, cea mai mică notă din echipa Milanului primind-o Charles De Ketelare și Aster Vranckx, 6.0.
A fost cel de-al treisprezecelea meci din acest sezon pentru portarul român în vârstă de 36 de ani în tricoul celor de la AC Milan.
13 goluri a primit Ciprian Tătărușanu în meciurile jucate, în timp ce în 4 partide acesta a ținut poarta intactă.
AC Milan: Tătărușanu – Calabria, Kalulu, Tomori, Hernandez – Bennacer, Tonali – Saelemaekers, Diaz, Leao – Giroud
Rezerve: Mirante, Nava – Vranckx, Thiaw, Pobega, Lazetic, Gabbia, Dest, De Ketelaere, Bozzolan, Bakayoko, Adli
AS Roma: Patricio – Mancini, Smalling, Ibanez – Celik, Cristante, Pellegrini, Zalewski, Dybala, Zaniolo – Abraham
Rezerve: Svilar, Boer – Vopato, Vina, Tahirovic, Spinazzola, Solbakken, Shomurodov, Matic, Majchrzak, Kumbulla, El Shaarawy, Camara, Bove, Belotti
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER