Membru CONI: ‘Mutu riscă până la 4 ani de suspendare**, e recidivist’
Fosta scrimeră Diana Bianchedi, membru al Comisiei de control
antidoping a CONI, a declarat, pentru „La Repubblica”, că atacantul
român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv de două ori cu
sibutramină, riscă o suspendare de până la patru ani pentru că este
recidivist, informează violanews.com.
„Mutu riscă foarte mult, pentru că este recidivist. În
plus, la aceeași categorie de substanțe, un stimulent. Nouă nu ne
pasă ce s-a întâmplat în Anglia, ci pe noi ne interesează că a fost
suspendat, astfel încât, conform regulilor sportive, el este
recidivist. El riscă până la patru ani de suspendare”, a
declarat Diana Bianchedi, care este totodată și membru al
Consiliului de supraveghere privind dopajul din cadrul Ministerului
Sănătății din Italia.
Oficialul CONI a adăugat că nu contează dacă Mutu a luat pastile
pentru a slăbit, fără să știe că acestea conțin sibutramină.
„Da, riscă o suspendare chiar dacă le-a luat fără să știe
că acestea conțin substanțe dopante. Pentru a obține o pedeapsă mai
ușoară trebuie să spună în mod clar și precis modul în care
substanța a intrat în corpul său și trebuie să demonstreze, mai
presus de toate, că nu a existat nicio vină sau
neglijență”, a completat Diana Bianchedi.
Întrebată ce reprezintă faptul că, potrivit Codului Mondial
Antidoping, sibutramina se află pe lista substanțelor
„specificate”, Bianchedi a precizat: „Semnifică că WADA
recunoaște că această substanță poate fi asumată în mod
non-voluntar și că nu a fost demonstrată o eficacitate relevantă la
nivelul performanțelor sportive. Dacă pentru Mutu nu ar fi existat
precendentul din Anglia ar fi scăpat mai ușor, poate chiar doar cu
o mustrare. În regulamentul WADA nu se prevede o pedeapsă mai dură
dacă se cere cotraexpertiza, dar este evident că dacă ceri o nouă
analiză și ești vinovat, nu te pui într-o lumină prea bună. Depinde
de Mutu cât va dura până se va da sentință, dar cred că până va fi
audiat va dura cel puțin o lună. Apoi sentința i se va comunica
imediat după ce iese de la audieri”.
Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv la
finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea
Londra. Chelsea l-a achiziționat, în vara anului 2003, pe Mutu de
la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline și a
renunțat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce
jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control
antidoping.
Atacantul Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină de
două ori în acest an: prima dată în urma unui test antidoping
efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul
Italiei, iar a doua oară, la zece zile distanță, după un control
antidoping efectuat pe 20 ianuarie, după meciul Fiorentina – Lazio,
scor 3-2, din Cupa Italiei, în care jucătorul român a marcat două
goluri.
Sibutramina, substanță folosită în tratamentul obezității,
acționând prin reducerea senzației de foame, figurează pe lista
produselor interzise de către Agentia Mondială Antidoping
(WADA).