Michael Beale, mulțumit de cum a evoluat Ianis Hagi în Rangers – Aberdeen 1-0. A transmis un mesaj important despre viitorul mijlocașului

La scurt timp după duelul Rangers – Aberdeen 1-0, din runda cu numărul 34 a campionatului Scoției, Michael Beale s-a declarat mulțumit de cum a evoluat Ianis Hagi în primul meci ca titular de după accidentarea din ianuarie 2022. Mijlocașul român a fost păstrat pe teren timp de 65 de minute, după care în locul său a intrat Scott Wright.

Michael Beale, prima reacție despre Ianis Hagi după Rangers – Aberdeen 1-0. Antrenorul e mulțumit de cum a evoluat românul

Duminică, 7 mai 2023, Ianis Hagi a bifat primul meci ca titular pentru Rangers, după accidentarea groaznică pe care a suferit-o în urmă cu mai bine de un an, în ianuarie 2022. Mijlocașul român a fost folosit de Michael Beale în disputa cu Aberdeen, pe care Rangers a câștigat-o la limită, scor 1-0. Singurul gol a fost marcat de Todd Cantwell, în minutul 64. La scurt timp după deblocarea tabelei de marcaj, în minutul 66 mai precis, Ianis Hagi a fost înlocuit de antrenor cu Scott Wright.

Ianis Hagi a reușit câteva acțiuni frumoase și, în ciuda faptului că nu a creat pericol la poarta lui Aberdeen, l-a impresionat pe Michael Beale cu jocul său. Tehnicianul s-a declarat mulțumit de prestația românului și a transmis un mesaj important despre viitorul mijlocașului: crede că Ianis poate reveni la forma pe care o avea înainte de accidentare! Acest aspect ar putea însemna și că Michael Beale ia în considerare posibilitatea de a se baza pe Hagi și în sezonul următor:

„A fost plăcut să-l revăd pe Ianis Hagi. A lipsit un an și a arătat în câteva momente că există potențialul pentru a continua la un nivel înalt”, a declarat Michael Beale, după Rangers – Aberdeen 1-0.

Michael Beale este la cârma lui Rangers din noiembrie 2022 și a adunat până în prezent 24 de meciuri în calitate de antrenor principal al formației de pe Ibrox. Beale a mai lucrat cu Ianis la Rangers și în intervalul 2020 – 2021, când a fost secundul lui Steven Gerrard.

Apreciat de suporteri, criticat de jurnaliști

Cea mai importantă opinie vizavi de jocul pe care l-a practicat Ianis Hagi în disputa Rangers – Aberdeen 1-0 este fără doar și poate cea a antrenorului Michael Beale.

Însă, ziariștii scoțieni nu au avut aceeași opinie ca tehnicianul. Publicația Ibrox News a acordat calificative jucătorilor după meci, iar Ianis a primit de departe cea mai mică notă, 3. Românul a fost criticat pentru cum s-a descurcat în fața lui Aberdeen:

„A fost o șansă reală pentru Hagi pentru a deveni o certitudine pentru următorul sezon, însă a avut din nou o prestație slabă. A fost la periferie pentru cea mai mare parte a timpului petrecut pe teren și, deși abilitățile sale sunt evidente, trebuie să înceapă să joace așa cum o făcea înainte pentru Rangers”, se arată pe Ibrox News.

Ianis Hagi a fost singurul notat cu 3 de ziariști. A mai fost acordată o notă de 4, pentru Fashion Sakala, care a evoluat 65 de minute, la fel ca Ianis, iar restul calificativelor au fost de la 5 în sus.

Ziariștii scoțieni par ceva cam critici în privința lui Ianis, deoarece fanii lui Rangers au avut o cu totul altă părere față de cum a evoluat românul.

Cele mai multe comentarii de pe Twitter referitoare la prestația lui Ianis au fost pozitive:

„Să scăpăm de Ianis Hagi ar fi o mare prostie” / „Ianis Hagi a făcut mai mult în primele 10 minute decât a făcut Kent în ultimele sale 5 meciuri” / „E grozav să îl văd pe Ianis Hagi din primul minut și pe Alex Lowry din nou apt”, au punctat unii dintre suporterii lui Rangers.

Publicat: 08 05. 2023, 15:11
Actualizat: 08 05. 2023, 15:28