Mircea Lucescu, antrenorul român în vârstă de 75 de ani, a câștigat Cupa Ucrainei alături de Dinamo Kiev.
Dinamo Kiev a jucat finala Cupei Ucrainei împotriva celor de la Zorya și a câștigat cu scorul de 1-0, datorită golului marcat în prelungiri, în minutul 98, de către Viktor Tsygankov (23 de ani).
Astfel, Mircea Lucescu a cucerit cel de-al treilea trofeu alături de Dinamo Kiev, după titlul de campion al Ucrainei și Supercupa, câștigate în acest sezon.
La scurt timp după ce presa din Ucraina a anunțat că miliardarul Igor Surkis a decis să îi prelungească contractul până în 2023, Mircea Lucescu a mai adăugat un trofeu în palmaresul personal și al clubului Dinamo Kiev.
Românul a devenit primul antrenor campion al Ucrainei cu două cluburi diferite, după cele opt titluri cucerite alături de Șahtior Donețk și unul cu rivala Dinamo Kiev, în acest sezon. Acesta a întrerupt seria de patru campionate câștigate de către Șahtior, în Ucraina.
Mircea Lucescu a semnat, inițial, în vara anului 2020, un contract valabil pentru două sezoane, până pe 30 iunie 2022. Clubul intenționează să îl păstreze pe antrenorul român până în 2023, când Mircea Lucescu va împlini 78 de ani.
„Pot să garantez 99.99% că Mircea Lucescu va rămâne la Dinamo Kiev și sezonul viitor! În primul rând, el mai are contract pentru încă un sezon. Apoi, Lucescu, cu vasta lui experiență, și-a dat seama că s-a petrecut o schimbare, iar rivala Șahtior va suferi anumite șocuri.
Românul are un lot valoros și echilibrat cu care poate ataca UEFA Champions League, competiție în care va debuta abia în septembrie. Astfel, Dinamo va avea cel puțin o lună jumătate în care va fi lipsită de griji spre deosebire de Șahtior. Lucescu este un tip ambițios și vrea să demonstreze tuturor că mai poate avea succes în Europa. Asta îl mână în luptă.
Știm că are oferte din Turcia, România, aici nu contează vârsta, ci experiența lui. Dar marea provocare rămâne UEFA Champions League. De aceea, va face totul cu această echipă, pentru că a dat de înțeles că crede în potențialul jucătorilor lui”, a asigurat jurnalistul Igor Țîganik, în urmă cu câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER