Mircea Lucescu a explicat bucuria moderată a lui Răzvan după câștigarea titlului. Comparația cu Pep Guardiola și un „must” pentru PAOK în sezonul următor

Răzvan Lucescu a cucerit titlul cu PAOK Salonic, după o pauză de 34 de ani pentru formația greacă, iar tatăl său, Mircea Lucescu (73 de ani) i-a fost alături la sărbătoareaa de după meciul cu Levadiakos, scor 5-0.

Revenit în țară după vizita de la Salonic, fostul selecționer al Turciei și-a lăudat fiul și a explicat de ce Răzvan a ales să nu se bucure într-un mod exagerat la câștigarea primului titlu din cariera de antrenor. Mai mult, Mircea Lucescu a făcut o comparație cu antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, care a izbucnit în bucurie după golul de 5-3 contra lui Tottenham, din sferturile Ligii Campionilor, care a fost ulterior anulat.

„Poți fi fericit un moment, pe urmă, în fotbal, te oprești în momentul acela, încerci la maximum să profiți de el, după care vine următorul meci. Acum e următorul meci, joi, e important pentru a juca și finala. În meseria noastră victoria e valabilă doar dacă aduce o altă victorie. Dacă nu, lumea uită.
 
Răzvan se bucură, dar există moduri și moduri de a o face. Poți să sari în sus cum a făcut Guardiola în Liga Campionilor, crezând că a câștigat, și după aia vine VAR și îți anuleze golul. Așa e fotbalul. Răzvan a învățat să se echilibreze în astfel de momente și să trateze la fel și victoria și înfrângerea. E foarte important să știi să faci asta. A fost un moment extraordinar, au luptat foarte mult și el și toți jucătorii care l-au ajutat. Și președintele, care a fost alături de ei după tot ce s-a întâmplat anul trecut. Urmează să se califice în finala Cupei și să vadă ce se va întâmpla”, a spus „Il Luce”, potrivit DigiSport.
 
Al doilea obiectiv din acest sezon pentru Răzvan Lucescu este câștigarea Cupei Greciei, trofeu pe care l-a câștigat alături de PAOK și în sezonul trecut. Din sezonul următor, Mircea Lucescu crede că formația greacă trebuie să investească mai mult pentru a realiza performanțe și pe plan european.
 
Cred că ei își doresc mult mai mult și trebuie să înțeleagă și suporterii și conducerea clubului că pentru a face fața în Champions League și a merge în grupe trebuie făcute noi eforturi serioase. Trebuie făcute investiții în câțiva jucători de Champions League, cu experiență, care să știe cum să atace o asemenea competiție, pentru că nu e deloc simplu. Eu am trecut prin astfel de momente și știu că e o competiție incredibilă. În două meciuri se decide viitorul, un întreg an”, a mai spus Mircea Lucescu.
 
În acest sezon de Liga Campionilor, PAOK Salonic a trecut în preliminarii de FC Basel și Spartak Moscova, dar a fost eliminată de Benfica în play-off. În Europa League, echipa lui Răzvan Lucescu a încheiat pe ultimul loc o grupă din care au mai făcut parte Chelsea, BATE Borisov și MOL Vidi.
Publicat: 23 04. 2019, 20:16
Actualizat: 23 04. 2019, 20:17