Mircea Lucescu despre plecarea din Rusia: „Numai voi și cei din presa rusă mă vedeți plecat de la Zenit! Nu înțelegeți că ziarele din Moscova..” Ce spune despre întoarcerea în România

Mircea Lucescu a revenit în țară zilele trecute, cu ocazia pauzei competiționale în care se vor juca meciurile din cadrul naționalelor. Într-un interviu acordat pentru www.danielnanu.ro, Lucescu a susținut clar că nu va pleca de la Zenit chiar dacă nu va lua anul acesta campionatul. 

Întrebat despre situația dificilă în care se află echipa acum, „Il Luce” a fost tranșant.„De ce crezi tu că e dificil? Voi chiar credeți că echipele se fac peste noapte? Că succesele se obțin pocnind din deget? Că apar probleme, asta e firesc. Nu uita că am pierdut cei mai buni jucători: Hulk, Garay, Witsel. Pe lângă aceștia,  Lombaerts și-a exprimat dorința să plece… Un jucător care vrea să plece nu poate să dea 100 la sută. Danny a fost accidentat, a stat un an, abia acum a reintrat. Mai ales după un accident atât de grav, nu e ușor să revii. Smolnikov s-a accidentat și el. Pe de altă parte, unde în cariera mea am avut parte de liniște, de lucruri venite de la sine? Mereu a trebuit să construiesc, să mă lupt, să schimb, să promovez fotbaliști„.

Deși sunt la 6 puncte în spatele liderului din Rusia, Spartak Moscova, Mircea Lucescu a afirmat faptul că echipa lui a dominat permanent în ultimile partide disputate cu echipele de pe primele poziții. ” Ține cont că în fața celor mai bune echipe de acum, mă refer la locurile lor din clasament, am dominat permanent. Pe Spartak i-am bătut 4-2, cu ȚSKA am făcut 1-1, la noi, și 0-0, dominând clar ambele partide. La Krasnodar am pierdut cu 2-1, un rezultat care se întâmplă o dată la 100 de ani, fiindcă în minutul 90 conduceam cu 1-0, iar în minutele de prelungiri am pierdut! Cu golul doi primit din foarfecă de la marginea careului, o execuție incredibilă, precedată însă de un ofsaid clar în momentul centrării. Un ofsaid recunoscut de toată lumea„.

Legat de afirmațiile făcute despre arbitrii din Moscova, Lucescu își menține poziția și este de părere că de fiecare dată când au fost arbitrați în deplasare de arbitri din Moscova, echipa sa a pierdut punctele. „La Sankt Petersburg nu, dar în deplasare e cu totul alt arbitraj. Eu vin cu argumente. Și toate au fost confirmate în analizele de după meciuri. La Rostov am avut penalty, la fel după un meci dominat de noi. De Krasnodar am amintit. La Terek, la Amkar Perm, la Anji, când am condus cu 2-0, iar la 2-1 am avut penalty. Plus că, să știi, în Rusia e un campionat dificil, un campionat aparte”

Este dificil să luam campionatul anul acesta

Principalul obiectiv al lui Lucescu este de a forma o echipă competitivă, care să se bată de la egal la egal cu marile cluburi din Europa. ” Eu pe unde am fost, iar Ucraina e cel mai bun exemplu, am încercat să imprim un altfel de fotbal, astfel încât acel fotbal să fie competitiv pe plan european. Cu jocul pe care l-am construit acolo, am dominat echipe precum Juventus sau Chelsea la ele acasă. Nu mai vorbesc de Donețk. Unde am pierdut, la mari echipe ale Europei, cum ar fi Real Madrid, de exemplu, am avut o posesie egală, deși am jucat o repriză întreagă în inferioritate”.

În legătură cu șansele Zenitului de a lua campionatul, Lucescu a recunoscut că este destul de greu.”În primul rând, nu uita că anul trecut, Zenit a terminat pe locul 3. Va fi greu. Eu cred că favorita principală e în continuare ȚSKA. În ultimele 10 meciuri, ei au 7 acasă și 3 afară”. 

Cu această ocazie, Lucescu a asigurat încă o dată pe toată lumea că nu va pleca de la Zenit, că discuțiile cu Claudio Ranieri sunt invenții din Moscova, care nu ar mai trebui preluate.”Măi, numai voi și cei din presa rusă mă vedeți plecat de la Zenit! Nu înțelegeți că ziarele din Moscova tot încearcă să creeze o stare de incertitudine? Sunteți și voi jurnaliști cu experiență… Mereu preluați ce scriu cei de la Moscova! Eu am o relație foarte bună cu cei din conducerea clubului. Să știi, cel mai dificil lucru e să construiești echipe. La ultimul meci, am introdus 4 jucători noi. Să promovezi un jucător e un lucru care trebuie pregătit cu mare grijă. Poți să termini un jucător dacă nu alegi bine acel moment„.

Întrebat dacă s-a gândit să se întoarcă să mai antreneze în România, Lucescu a afirmat că da, dar doar în cazul în care și-ar face propriul său club. ” N-am spus-o până acum. Dacă m-aș întoarce, aș vrea să fac propriul club, propria Academie. Pentru ceea ce a făcut, îl felicit pe Hagi. Aș avea atât de mult de dat jucătorilor tineri. Așa cum am făcut cândva și puțini mai recunosc asta„, a susținut „Il Luce” pentru www.danielnanu.ro


Articol scris de Emma Bârsan
Publicat: 21 03. 2017, 17:59
Actualizat: 21 03. 2017, 18:00