Mircea Lucescu, prima reacție după calificarea în grupele Ligii Campionilor cu Dinamo Kiev: „Acum două luni, nu aveam opt jucători la antrenamente”

Mircea Lucescu (75 de ani) a calificat-o pe Dinamo Kiev în grupele Ligii Campionilor, după o pauză de trei ani. Echipa românului a trecut de Gent în play-off-ul competiției, 2-1 în tur și 3-0 în retur.

Mircea Lucescu s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi pe care a ținut să îi felicite la flash-interviurile de după meci. Mai mult decât atât, acesta s-a arătat încântat de jucătorii puțini pe care îi are la dispoziție în compartimentul defensiv, jucători care au dus greul echipei de când a sosit antrenorul român la Kiev.

Mircea Lucescu, fericit după calificarea în grupele Ligii Campionilor

„Nu putem discuta despre fotbal atâta timp cât ne-am dorit să ne calificăm. Deocamdată, să ne bucurăm de acest 3-0 și de calificarea care vine după mult timp.
Această linie de fundaşi a făcut faţă meciurilor. Cred că singurul factor care a influenţat comportamentul a fost relaxarea prematură din repriza a doua. Aveam 3-0 și credeam că am terminat jocul.

E o performanţă extraordinară şi vreau să le mulţumesc băieților pentru această calificare. În urmă cu două luni, când am început pregătirea pentru această calificare, nu aveam opt jucători la antrenamente. Avem timp până când vor fi meciurile din grupe, vedem ce mai putem face până atunci”, a spus Mircea Lucescu, după meci.

În grupele Ligii Campionilor, echipa lui Mircea Lucescu va avea însă misiune dificilă. Dinamo Kiev ar putea nimeri într-o grupă cu Liverpool, Barcelona și Olympique Marseille. O variantă mai accesibilă ar fi o grupă cu FC Porto, Ajax și Ferencvaros. Tragerea la sorți va avea loc joi, 1 octombrie.

Urnele pentru tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor

  • Urna 1: Real Madrid, Liverpool, Juventus, Bayern Munchen, PSG, Zenit, FC Porto, Sevilla
  • Urna 2: FC Barcelona, Atletico Madrid, Manchester City, Manchester United, Șahtior, Borussia Dortmund, Chelsea, Ajax
  • Urna 3: Dinamo Kiev, RB Leipzig, Inter Milano, Olympiacos, Lazio, Atalanta
  • Urna 4: Lokomotiv Moscova, Olympique Marseille, Club Brugge, Borussia Mönchengladbach, Istanbul Bașakșehir, Rennes, Ferencvaros

Dinamo Kiev, victorie la limită în tur

În meciul tur disputat în Belgia, Dinamo Kiev a câștigat la limită cu Gent, scor 2-1.

Partida respectivă a fost condusă la centru de către arbitrul român Ovidiu Hațegan, asistat la cele două tușe de către Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe. Arbitrul de rezervă a fost Sebastian Colțescu. În camera VAR au fost italienii Massimiliano Irrati (arbitru VAR) și Ciro Carbone (asistent VAR).

Publicat: 30 09. 2020, 00:27
Actualizat: 30 09. 2020, 00:36