Igor Surkis, patronul echipei Dinamo Kiev, l-a recompensat pe Mircea Lucescu, antrenorul român în vârstă de 76 de ani, pentru cele trei trofee cucerite în sezonul trecut.
Mircea Lucescu a devenit primul antrenor campion al Ucrainei cu două cluburi diferite, după cele opt titluri cucerite alături de Șahtior Donețk și unul cu rivala Dinamo Kiev, în acest sezon. Mai mult decât atât, acesta a întrerupt seria de patru campionate câștigate de către Șahtior, în Ucraina.
După ce a cucerit titlul de campion, Supercupa și Cupa Ucrainei, Mircea Lucescu a fost răsplătit de către patronul Igor Surkis.
Mircea Lucescu a încasat o primă de un milion de dolari în contul rezultatelor din sezonul trecut.
Totuși, încântat de ceea ce a reușit antrenorul român, patronul de la Dinamo Kiev a mai scos din buzunar nu mai puțin de cinci milion de dolari și i s-a transmis să împartă această sumă cu jucătorii, așa cum consideră.
Potrivit presei din Ucraina, Mircea Lucescu a împărțit banii în funcție de evoluțiile pe care le-au avut jucătorii din subordine în sezonul trecut. De asemenea, antrenorul român a premiat și staff-ul administrativ, dar și pe cel medical.
Mircea Lucescu a semnat, inițial, în vara anului 2020, un contract valabil pentru două sezoane, până pe 30 iunie 2022. Clubul a decis însă să îl păstreze pe antrenorul român până în 2023, când Mircea Lucescu va împlini 78 de ani, astfel că cele doupă părți au prelungit înțelegerea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER