Mircea Lucescu s-a răzgândit! A anunțat unde ar putea continua cariera de antrenor

La 73 de ani, gândurile lui Mircea Lucescu zboară spre continuarea carierei de antrenor profesionist. Dacă după ce a semnat cu naționala Turciei se gândea că mandatul la Istanbul va fi ultimul al carierei, planurile sale s-au schimbat între timp.

Plecat de pe banca tehnică a turcilor, „Il Luce” ar putea provoca o surpriză imensă și ar putea deveni antrenorul unei echipe care nu joacă în Europa, după cum a anunțat chiar cel considerat cel mai mare tehnician român al tuturor timpurilor: „Încă sunt tânăr. Energia mea este cel puțin suficientă pentru a face această meserie. Aș putea antrena o echipă din Europa sau de pe alt continent. Vom vedea ce va fi”, a declarat Mircea Lucescu pentru agenția de presă turcă Anadolu.

Imediat după ce a plecat de la naționala Turciei, despre Lucescu s-a scris că ar putea deveni antrenorul lui Beșiktaș Istanbul. După ce a fost văzut în tribunele formației turce, marți seară românul a mers la meciul dintre Fenerbahce și Zenit, din Europa League.

Clubul din Rusia nu a ratat ocazia să posteze un un video, alături de mesajul: „Nu a fost cel mai bun meci al nostru în această seară (n.r. Zenit a pierdut cu 0-1), dar acest clip cu Mircea Lucescu ne va face să ne simțim mai bine”.

Românul a pregătit-o pe Zenit în sezonul 2016-2017. A câștigat Supercupa Rusiei, dar ratarea titlului i-a făcut pe conducătorii rușilor să îl demită și să-l pună în locul său pe Roberto Mancini.

Publicat: 13 02. 2019, 18:08
Actualizat: 13 02. 2019, 18:09