Proaspăt campion cu Șahtior Donețk, Mircea Lucescu anunță că nu se gândește nicio clipă să renunțe la banca tehnică a grupării ucrainene. De asemenea, antrenorul român a vorbit și despre situația lui Răzvan Raț, asigurând că între el și fundaș nu există niciun conflict.
„Ei știu cum să stârnească interesul publicului și să provoace această apartenență la culorile clubului. Șahtior își clădește propria istorie. Ne propunem să câștigăm din nou ce am câștigat și în acest an, pentru că nu e în regulă să reușești o perfomanță singulară. Sunt mulțumit că Șahtior a fost din nou declarată cea mai bună echipă a Estului Europei.
Răzvan Raț este mulțumit de situația de la Șahtior, a jucat în majoritatea meciurilor, salariul i s-a mărit constant în cei 7 ani de când este cu mine, deci totul este în regulă. Dacă un jucător nu este mulțumit de mine sau de condițiile de la echipă, atunci este liber să plece, dar nu este cazul. La Barcelona l-am certat pentru că nu respectase indicații elementare.
Nu discut despre oferte din Turcia, nu am de ce să plec de la Șahtior, unde am toate condițiile. Nu o să mă duc nicăieri, nici în Italia, nici nicăieri, nu am niciun motiv să mă duc în altă parte, de unde să o iau din nou de la zero”, a spus Mircea Lucescu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER