Mirel Rădoi, antrenorul român în vârstă de 41 de ani de la Al Tai, a bifat al doilea meci în Arabia Saudită și, totodată, a doua înfrângere.
Meciul dintre Al Tai și Al Ittihad s-a disputat sâmbătă, în cadrul etapei cu numărul 15 din prima ligă a Arabiei Saudite, iar oaspeții au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Coronado, în minutul 90+5.
Este cel de-al doilea meci pierdut de către echipa lui Mirel Rădoi de când românul s-a alăturat grupării din Arabia Saudită.
În etapa precedentă, Al Tai a pierdut în fața lui Al Shabab, cu scorul de 1-2.
După cele 16 meciuri disputate până acum, Al Tai ocupă locul 10 în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, având 18 puncte și cinci înfrângeri consecutive.
Echipa lui Mirel Rădoi nu a mai câștigat de pe 31 decembrie 2022, când a învins-o pe Al Batin, cu scorul de 4-0.
Înainte de a pleca în Arabia Saudită, Mirel Rădoi a dezvăluit că a purtat discuții și cu echipe din Europa, însă cel mai bine a rezonat cu saudiții.
„De luni de zile tot am avut contacte, chiar și când eram la națională sau la Universitatea Craiova. Acum au fost mai multe contacte, n-am vrut să mă duc la prima ofertă după despărțirea de Craiova, pentru că lucrurile nu erau foarte clare nici pentru mine. Trebuia să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat, ce am făcut bine și ce am făcut rău.
Sincer, negocierile nu au durat foarte mult. Mi-a plăcut proiectul. Când am fost sunat și am vorbit cu președintele, în 10 minute s-a terminat totul. Le-am spus ce doresc eu de la echipă, iar ideile au fost cam la fel, astfel că lucrurile au fost ușor de pus la punct.
Au fost discuții din Bulgaria, Grecia, dar fără nimic serios, adică un contract care nu îmi asigura nimic, decât 3-4 luni, până în vară. Nu aveam premisa unui contract mai lung”, a spus Mirel Rădoi, la plecarea din România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER