Alexandru Mitriță a revenit în țară pentru meciurile României din debutul în preliminariile EURO 2020. La aeroport, mijlocașul a vorbit despre momentele foarte bune pe care le are în MLS, la New York City. Întreg staff-ul este mulțumit de prestațiile sale din primele 3 meciuri, dar Mitriță este conștient că mai are mult de muncă.
Singurele probleme după transferul în SUA, le-a avut din cauza diferenței de fus orar. În rest, Alexandru Mitriță este mulțumit de ceea ce a găsit la New York. Colegii l-au ajutat să se integreze imediat. „Sunt fericit, am jucat bine cele 3 meciuri. Sunt mulțumiți cei de acolo, dar mai e de muncă. Sper să continui pe acest drum și dacă voi face așa voi avea de câștigat. Ei d-asta m-au cumpărat. Au așteptări mari de la mine și eu trebuie să îi răsplătesc.
Mi-a fost ușor să mă acomodez. Colegii au fost foarte buni cu mine, au fost buni de la început, a fost mai urât cu fusul orar, dar m-am acomodat și sunt bine„, a declarat Mitriță, citat de TelekomSport.
Alexandru Mitriță a fost integralist în primele 3 meciuri ale lui New York în campionat. Mijlocașul a ieșit în evidență cu un gol și o pasă de gol, dar americanii au rămas uimiți de capacitățile tehnice și de viteza acestuita.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER