Fostul director general al lui Juventus, Luciano Moggi, a comentat prestația Fiorentinei în UEFA Champions League. Cel supranumit "Lucky Luciano" a spus că echipa din Firenze nu este pregătită pentru această competiție.
Principala problemă a Fiorentinei este reprezentată de campania de achiziții a clubului, care a fost nereușită. Un exemplu este fundașul peruan Juan Manuel Vargas, care a venit de la Catania pentru 12 milioane de euro.
Artizanul scandalului "Calciopoli" a spus că Fiorentina are doar trei jucători de valoare:Frey, Mutu și Gilardino.
"Fiorentina are nevoie de jucători mai buni pentru a face față în UEFA Champions League. Toată echipa se bazează pe cei trei campioni din lot :Mutu, Frey și Gilardino. Echipa are nevoie de mai mulți astfel de jucători pentru a se lupta cu Bayern Munchen sau Olympique Lyon", a spus Moggi pentru Radio Blu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER