Zlatan Ibrahimovic, vedeta în vârstă de 40 de ani a lui AC Milan, s-a amuzat cu Ciprian Tătărușanu, portarul român în vârstă de 36 de ani, la meciul cu Cagliari.
Partida dintre Cagliari și AC Milan s-a disputat sâmbătă seara, în cadrul etapei cu numărul 30 din Serie A, iar milanezii au învins la limită, scor 1-0, datorită golului înscris de către Bennacer, în minutul 59.
Cu câteva minute înainte de gol, însă, camerele de luat vederi au surprins un moment amuzant între Zlatan Ibrahimovic și Ciprian Tătărușanu.
În minutul 56 al partidei, în zona băncilor de rezerve, Zlatan Ibrahimovic s-a apropiat de Ciprian Tătărușanu, care stătea posomorât, și i-a șoptit ceva la ureche. Ulterior, cei doi au izbucnit în râs.
Zlatan Ibrahimovic a fost introdus pe teren în minutul 87 al partidei, în locul lui Olivier Giroud. În ceea ce îl privește pe Ciprian Tătărușanu, românul este un obișnuit al băncii de rezerve a lui AC Milan.
De cealaltă parte, Răzvan Marin, mijlocașul român în vârstă de 25 de ani al lui Cagliari, a fost integralist în cadrul întâlnirii cu AC Milan și a fost lăudat de către jurnaliștii italieni de la Tuttomercatoweb și l-au notat cu 6.
„Poate cel mai bun mijlocaș ale celor de la Cagliari. A încercat să dea un șoc, dar nu a reușit să producă efecte întotdeauna”, au scris aceștia.
Sursă foto: Capturi Telekom Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER