Momentul în care șefii „au făcut plecăciuni” în fața lui SuperDan!** I-au refuzat un jucător român care i-ar fi îmbogățit
Dan Petrescu a obținut sâmbătă o victorie de senzație, 3-1 cu
Dinamo Moscova, revelația ultimelor runde din campionatul
Rusiei.
Antrenorul lui Kuban a dezvăluit faptul că pe lista sa s-au aflat
mai mulți jucători români pe care i-a dorit la echipă, dar
conducerea nu i-a făcut pe plac.
Pe lângă Nicoliță sau Lazăr, „Bursucul” a spus că și l-a dort mult
pe fostul goalkeper al Timișoarei, Costel Pantilimon, transferat
între timp la Manchester City. Petrescu le promisese șefilor că
dacă îl vor aduce la Kuban, clubul va încasa foarte mulți bani de
pe urma revânzării acestuia. După concretizarea mutării la gruparea
din Premier League, șefii i-au dat dreptate antrenorului
român.
„Nu fac eu transferurile. Trebuie să mă descurc cu ceea ce
am. I-am vrut pe Pantilimon (n.r. – cumpărat de Manchester City),
Nicoliță și pe Costin Lazăr (n.r. – ajuns la PAOK Salonic), dar nu
i-am putut aduce. Le promiteam rușilor că l-am fi crescut pe
Pantilimon și l-am fi vândut pe bani mulți. Când au văzut că l-a
luat Manchester City mi-au dat dreptate și le părea rău. Sper să se
realizeze măcar transferul lui Varga, săptămâna viitoare.”
a spus Dan Petrescu pentru Evz.
Dan Petrescu a vorbit și despre situația lui Gigel Bucur,
reprofilat pe un alt post de tehnicianul român.
„Nu mai joacă atacant, ci mijlocaș dreapta, poziție din
care nu prea are ocazii să înscrie. Sunt foarte mulțumit de Bucur.
Se sacrifică, aleargă pentru echipă, joacă ba pe stânga, ba pe
dreapta, uneori și vârf de atac. Este foarte iubit de public și de
mine. N-am ce să-i reproșez. E un exemplu pentru toți cei de aici.
Este atacant, într-adevăr, dar nimănui din echipă nu-i cer în mod
expres să dea goluri, ci să participe la jocul echipei.” a
mai spus „Bursucul”.