Moș „Luce” Crăciun

Șahtiorul lui Mircea Lucescu a pierdut, marți, categoric, pe
terenul lui Arsenal, scor 1-5, în Grupa H a Ligii Campionilor, deși
antrenorul român declarase înaintea meciului că ucrainenii sunt la
același nivel cu formația londoneză.

„Arsenal și Șahtior joacă un fotbal spectaculos. Îl cunosc pe
Wenger de 30 de ani. Nu mai avem cum să ne surprindem unul pe
celălalt”, se încuraja Lucescu înaintea meciului de pe „Emirates”.
Surprizele însă s-au ținut lanț. Cinci la număr, Șahtior replicând
doar când nimic nu mai conta, prin Eduardo, fost jucător al lui
Wenger la Arsenal.

Șahtior rămâne cu șase puncte după trei meciuri, iar Lucescu
așteaptă revanșa de pe teren propriu. „Am zis că întâlnirea cu
Arsenal are două părți. Prima am jucat‑o azi și nu avem nicio scuză
pentru rezultat. Le-am făcut trei cadouri: am luat două goluri
prostești, plus un penalty, pe care arbitrul l-a acordat probabil
pentru că era sub presiunea publicului. La 3-0, totul era clar.
Până să dea primul gol, nu și‑au creat nicio ocazie. Repet,
cadourile noastre i-au pus în avantaj”, a spus Mircea Lucescu
pentru site-ul clubului ucrainean.

Chamakh,
în istoria Ligii Campionilor

Arsenal – Șahtior a avut o însemnătate aparte pentru Chamakh,
atacantul gazdelor. Marocanul a marcat marți pentru a șasea oară
consecutiv în Liga Campionilor, devenind singurul jucător care a
reușit acest lucru de-a lungul istoriei. Chamakh și-a început seria
sezonul trecut, la Bordeaux, și a continuat-o la Arsenal, marcând
pentru fiecare echipă în câte trei partide.

Arsenal a marcat 14 goluri în primele trei meciuri din Ligă,
depășind recordul lui Real Madrid, 12 goluri în sezonul
2002-2003

Publicat: 21 10. 2010, 02:51
Actualizat: 21 10. 2010, 02:52