Moți cel mare! A fost inaugurată peluza ce îi poartă numele, iar Ludogoreț a luat titlul: „Sunt fericit și mă bucură faptul că sunt respectat și iubit de întreaga Bulgarie”
Fotbalistul echipei Ludogoreț Razgrad, Cosmin Moți, a declarat vineri seară, după ce a câștigat titlul în Bulgaria cu Ludogoreț Razgrad și la stadionul grupării bulgare a fost inaugurată o peluză care îi poartă numele, că îl bucură faptul că este respectat și iubit.
„A fost un sezon reușit în mare parte. Suntem un pic supărați că am ratat calificarea în finala cupei, dar cred că am avut parte de momente foarte bune, atât în campionat cât și în cupele europene. (…) Sunt fericit și mă bucură faptul că sunt respectat și iubit, nu neapărat de suporterii noștri cât și de întreaga Bulgarie„, a spus Moți la Digi Sport.
Cosmin Moți a precizat că mai are trei ani de contract cu Ludogoreț și că se simte bine la gruparea bulgară.
Moți a vorbit și despre naționala României, menționând că speră să fie convocat în continuare și că în opinia sa șansele de calificare la Campionatul European sunt reale.
Formația Ludogoreț Razgrad, la care evoluează Cosmin Moți, a câștigat, vineri, pentru a patra oară consecutiv campionatul Bulgariei. Ludogoreț și-a asigurat titlul după victoria, cu scorul de 4-1, din meciul de pe teren propriu cu Lokomotiv Sofia.
Moți a fost integralist în această partidă.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Ludogoreț Razgrad are 11 puncte avans față de a doua clasată, Litex Loveci, care are un joc mai puțin.
Pe de altă parte,înaintea partidei de vineri a fost inaugurată la Ludogoreț Arena peluza ce poartă numele lui Cosmon Moți. Decizia ca o tribună să primească numele românului a fost luată după prestația remarcabilă a lui Moți în 2014, în Liga Campionilor. În august 2014, echipa Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după executarea loviturilor de departajare, scor 5-6, în poarta formației bulgare Ludogoreț Razgrad apărând Cosmin Moți, care a parat două penaltiuri și a înscris un gol de la 11 metri.