Mutu: „A contat mai mult rezultatul decât golurile mele”
Adrian Mutu a ținut să precizeze, după ce a adus victoria Fiorentinei prin cele două goluri marcate în meciul cu PSV Eindhoven din sferturile de finală ale Cupei UEFA, și i-a calificat pe italieni în semifinale, că a contat mai mult rezultatul decât golurile sale.
"Cele două goluri? Sincer să fiu în acele momente pentru mine conta mai mult echipa, rezultatul, decât golurile mele. Desigur, primul a fost foarte frumos, dar repet, acel gol era important mai ales pentru că în acel mod reușeam să redeschidem rezultatul din tur. Am eliminat o formație foarte puternică, venită din Liga Campionilor, ca și viitoarea noastră adversară, Glasgow Rangers. Noi avem mai puțină experiență față de aceste echipe, dar cu suflet putem să obținem satisfacții mari și importante. Sunt mândru că fac parte din unica echipă italiană aflată încă în cupele europene. Asta spune mult despre ceea ce Fiorentina continuă să facă în acest sezon. A fost o seară perfectă, din acelea care își lasă amprenta", a spus Adrian Mutu.