După transferul la Cesena, românul Adrian Mutu pare că trăiește o a doua tinerețe. Ajuns la 32 de ani, fostul atacant al Fiorentinei se simte excelent la gruparea din regiunea Emilia-Romagna, lucru evident și pentru colegii lui. Unul dintre aceștia, Gianluca Comotto, laudă atmosfera creată de Mutu în vestiarul Cesenei:
„Mă simt extraordinar la Cesena și sper să îmi închei cariera aici. Până și la Mutu văd foarte mult entuziasm, parcă este un băiețel care s-a întors în timp și și-a regăsit bucuria de a juca. În plus, el a adus armonie în vestiar și astfel îi ajută pe cei nou-veniți să se integreze mult mai repede”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER