Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Mutu a revenit în fața fanilor!** A rămas dator

Mutu a revenit în fața fanilor!** A rămas dator

Adrian Mutu a revenit, ieri, în fața propriilor suporteri, pentru prima dată după suspendarea din cazul „Sibutramina": 1-0 cu Chievo, în etapa a 10-a din Serie A. La fel ca la Catania, a fost omul primei reprize, apoi a căzut fizic și a dispărut din joc până la final, când a participat la faza golului reușit de Cerci. De mai bine de nouă luni și jumătate nu l-au mai văzut fanii Fiorentinei pe Mutu la joc. Pe 20 ianuarie, chiar pe „Artemio Franchi", Mutu reușea o „dublă" în fața lui Lazio (3-2) și o ducea pe Fiorentina în semifinalele Cupei. Peste câteva zile a început coșmarul „Sibutramina", care l-a ținut în afara gazonului până săptămâna trecută. A contribuit la faza golului La Catania (0-0), Mutu a impresionat la primul meci după suspendare, dar a terminat repede benzina. Ieri a revenit și în fața propriilor suporteri. La fel ca și în meciul din Sicilia, românul a fost omul primei reprize și cu Chievo. Din gheata sa au plecat cele mai periculoase acțiuni, din faze fixe. Mai întâi a centrat în careu (5), dar reluarea lui Kroldrup, din 4 metri, a fost scoasă senzațional de Sorrentino, apoi a executat parșiv încă o fază fixă (33), scoasă tot de el, însă goalkeeperul oaspeților a respins in extremis. În partea a doua, Mutu a ieșit mai rar la rampă. A încercat o execuție de efect (60), apoi a dispărut din joc. Asta până la final, când a centrat perfect pentru Gilardino, care a fost blocat de portarul lui Chievo, însă mingea a ricoșat la Cerci pentru 1-0.
Mutu a revenit în fața fanilor!** A rămas dator

Adrian Mutu a revenit, ieri, în fața propriilor suporteri,
pentru prima dată după suspendarea din cazul „Sibutramina”: 1-0 cu
Chievo, în etapa a 10-a din Serie A. La fel ca la Catania, a fost
omul primei reprize, apoi a căzut fizic și a dispărut din joc până
la final, când a participat la faza golului reușit de Cerci.

De mai bine de nouă luni și jumătate nu l-au mai văzut fanii
Fiorentinei pe Mutu la joc. Pe 20 ianuarie, chiar pe „Artemio
Franchi”, Mutu reușea o „dublă” în fața lui Lazio (3-2) și o ducea
pe Fiorentina în semifinalele Cupei. Peste câteva zile a început
coșmarul „Sibutramina”, care l-a ținut în afara gazonului până
săptămâna trecută.

A
contribuit la faza golului

La Catania (0-0), Mutu a impresionat la primul meci după
suspendare, dar a terminat repede benzina. Ieri a revenit și în
fața propriilor suporteri. La fel ca și în meciul din Sicilia,
românul a fost omul primei reprize și cu Chievo. Din gheata sa au
plecat cele mai periculoase acțiuni, din faze fixe.

Mai întâi a centrat în careu (5), dar reluarea lui Kroldrup, din
4 metri, a fost scoasă senzațional de Sorrentino, apoi a executat
parșiv încă o fază fixă (33), scoasă tot de el, însă goalkeeperul
oaspeților a respins in extremis. În partea a doua, Mutu a ieșit
mai rar la rampă. A încercat o execuție de efect (60), apoi a
dispărut din joc. Asta până la final, când a centrat perfect pentru
Gilardino, care a fost blocat de portarul lui Chievo, însă mingea a
ricoșat la Cerci pentru 1-0.

Cifrele
lui Mutu

Goluri 0
Șuturi la poartă 7
Șuturi pe poartă 1
Pase 39
Pase reușite 74.36%
Driblinguri/Reușite 9/5
Faulturi comise 5
Faulturi suferite 3

Mutu le datorează goluri fanilor Fiorentinei
Sinișa Mihajlovic, antrenor Fiorentina