Mutu a vrut să plece!

În vara lui 2008, Adrian Mutu a fost protagonistul telenovelei unui transfer la AS Roma.

Fanii s-au revoltat împotriva lui, numindu-l trădător și mercenar, dar Mutu a susținut permanent că el a dorit să rămână și că operațiunea de mercato i s-a datorat, în exclusivitate, directorului sportiv Pantaleo Corvino. „Vreau să-mi închei cariera la Florența, nu intenționez să plec”, a spus Mutu, dar, curios, puțini au fost tifosii care l-au crezut și care s-au năpustit cu acuzele la adresa oficialului clubului. Sigur este că operațiunea Roma a fost oprită de familia Della Valle, care deține clubul, la insistențele antrenorului Cesare Prandelli.

Se părea că afacerea a fost îngropată definitv, dar tocmai Corvino a redeschis-o zilele acestea, din motive greu de înțeles. El a spus că jucătorul i-a cerut să ia în considerare dorința lui de a pleca și doar în aceste condiții a negociat cu Roma, fiind la un pas de finalizare. „Nu am nimic cu Mutu, pe care tot eu l-am adus în urmă cu trei ani. Și nimeni nu știe că în urmă cu 12 ani, tot cu mine, care eram la Lecce, a purtat primele discuții prinvind o sosire a sa în Italia. Acum Mutu nu mai vrea să plece, e hotărât să rămână la Florența și să progresăm campionatul viitor printr-o intrare directă în grupele Ligii, nu prin baraj”.

Chivu nu e apreciat de colegi

Căpitanul României nu a primit niciun vot de la colegii săi de la Inter. Aceștia au realizat un top al celor mai buni jucători, în care fiecare dintre ei trebuia să numească trei colegi. Chivu i-a votat pe Maxwell, Ibrahimovic și Julio Cesar. Pe primul loc a ieșit suedezul, cu 51 de voturi, iar pe ultimele locuri, alături de Chivu sunt Mancini, Materazzi, Bolzoni, Crespo și Stankovic.

Publicat: 04 06. 2009, 22:24
Actualizat: 04 06. 2009, 22:25