Adrian Mutu ar putea avea din nou probleme cu legea, fiind acuzat de un fost impresar din Cizmă că a fost implicat într-un incident violent în Italia.
Aflat în Românai, Ermanno Zacchini a dezvăluit că „Briliantul” ar fi stârnit o altercație în timp ce se afla alături de colegii săi la restaurantul unui hotel din Cesenatico (o stațiune aflată la 18 km de Cesena) pentru a servi cina. Zacchini susține că președintele Cesenei, Igor Campedelli, i-ar fi povestit că patronul hotelului respectiv a fost „făcut K.O.” de Adrian Mutu în momentul în care a făcut o glumă pe seama internaționalului român.
„Mutu e fotbalist doar până la cap. De la cap în sus nu e caracter. La cât talent are, putea fi în primii trei fotbaliști din lume. Dar face numai prostii. Ultima ispravă? Sunt prieten cu președintele echipei Cesena (n.r. Igor Campedelli) care mi-a povestit că, într-o seară, un patron de hotel din Cesenatico a invitat echipa la o cină pentru a se relaxa. S-au spus bancuri, lumea râdea, însă, la un moment dat, proprietarul a făcut un banc pe seama lui Mutu. Ce a făcut atunci Mutu? S-a ridicat de la masă și l-a făcut K.O. pe acesta”, a declarat fostul impresar pentru Sport.ro.
Ermanno Zacchini nu a precizat când a avut loc acest incident, dar susține că vor exista urmări pentru Adrian Mutu, care ar putea fi acționat în justiție.
„Problema e că pe proprietarul hotelului îl doare capul acum. Știți cum se spune în Italia? Când te doare capul, trebuie să iei bani„, a mai spus Zacchini.
Mutu: „E nebun de legat! M-a bufnit râsul când am auzit”
Intrat în direct la „Ora de ProSport”, Adrian Mutu a negat ferm orice implicare într-un scandal de acest tip și s-a arătat deranjat de faptul că numele său este pătat de afirmațiile un om catalogat de el drept „nebun de legat”.
„M-a bufnit râsul când am auzit acea declarație.
În cazul ospătarului albanez am fost găsit nevinovat. Și în acest caz sun nevinovat, nici nu îl cunosc pe acest Zachinni. Cum să îl fac KO. Ce, am un ciocan în loc de mână?
Deci nu spun că nimic nu e adevărat. Mai mult! Omul e nebun de legat. Puteți să vorbiți cu oricine. Eu vreau sa strâng mai multe detalii și vă rog să faceți investigații. Dacă era vreo altercație recunoșteam, dar nu a fost nimic. A fost atunci ceva cu albanezul, dar atât. Nici nu o să mai fie vreun astfel de incident.
Obiectivul meu la națională nu e să dau goluri să-l depășesc pe Hagi, ci să joc la CM 2014. Asta e ce îmi doresc. Voi avea 35 de ani în 2014. Vi se pare mult?„, a declarat Adrian Mutu la „Ora de ProSport”, în direct pe www.prosport.ro și Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER