Mutu, aproape de Wolfsburg!

Mutu, aproape de Wolfsburg!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu rămâne un fotbalist căutat în Europa. În ciuda accidentării care îl ține departe de teren de ceva vreme, atacantul Fiorentinei nu duce lipsă de oferte. Atât în Italia, cât și în afară.

După ce s-a discutat de Roma și Bayern, a venit acum rândul unei alte echipe să se arate dispuse să-l cumpere pe român. Astfel, una din favoritele la titlu din Germania, VFL Wolfsburg, i-a cerut Fiorentinei să anunțe pentru cât este dispusă să se despartă de Mutu, anunță La Nazione.

Anul trecut, toscanii cereau 20 de milioane, dar este de așteptat ca suma să fi scăzut, Mutu având acum 30 de ani

Motivul pentru care nemții l-ar dori pe Mutu e acela că doresc să se întărească pentru viitoarea ediție a Champions League. În acest sens, ei sondaseră terenul și pentru alți doi toscani, Frey și Montolivo, dar ieri, impresarul acestora a declarat că aceștia nu se mișcă de la Firenze.

Nici oficialii "viola" nu ar zice "NU" unei plecări a lui Mutu, mai ales dacă suma este interesantă, având în vedere că odată cu trecerea timpului acesta ar fi și mai greu de vândut și s-ar face pe o sumă mai mică.

În același timp, evoluțiile puștiului Stevan Jovetic, adus pe exact același post cu Mutu, au crescut de la meci la meci, astfel că tranzacția are mari șanse să se facă.

În fine, al treilea argument ar fi acela că la Wolfsburg se află doi italieni, campionii mondiali Zaccardo și Barzagli, care îl cunosc bine pe Mutu din Serie A și care l-au recomandat intens antrenorului Felix Magath.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040

N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui

Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!

Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi

Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”

Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor

Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor

BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!

Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei

SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem

Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi

Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți

Ilie Bolojan a semnat decretul. Devine obligatoriu pentru proprietarii de terenuri din România

"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'

Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile

E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025

Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”

×