AC Milan dorește să revină sezonul viitor în lupta pentru titlu în Serie A, sătulă de succesele rivalilor concitadini de la Inter.
Pentru aceasta va avea loc o campanie de achiziții de primă mână. A fost deja transferat Flamini de la Arsenal și se pregătește un alt francez, Sagnol, de la Bayern München. Pista Ronaldinho se îndepărtează pe zi ce trece, dar la orizont presa italiană anticipează două mutări spectaculoase. Este vorba de cei mai buni jucători ai Fiorentinei, portarul Sebastien Frey și atacantul Adrian Mutu, pentru cei doi rossonerii oferind fie 40 de milioane de euro, fie bani plus atacantul Alberto Gilardino, care a mai lucrat la Parma cu Cesare Prandelli și care este de acord cu această mutare. Și pentru Fiorentina ar fi o afacere excelentă, iar pentru Adi Mutu ar însemna un pas uriaș, după „falimentul Chelsea” și neșansa de a nu putea rămâne la Juventus, din cauza scandalului Moggiopoli. La AC Milan și-au mai încercat șansa, dar pe durata unei singure stagiuni, și Florin Răducioiu, în 1994, și Cosmin Contra, ambii neconvingători.
A fost suspendat două etape Mutu a fost suspendat două etape după cartonașul roșu primit runda trecută la Cagliari, sezonul fiind practic încheiat pentru el. „Briliantul“ a profitat de această ocazie și a plecat deja la Miami pentru a fi alături de soția sa, care urmează să nască în următoarele zile. Astfel, Mutu nu-și va mai putea ajuta coechipierii în lupta pe care Fiorentina o dă cu AC Milan pentru calificarea în Liga Campionilor.
17 goluri a marcat Mutu în acest sezon în Serie A pentru Fiorentina, în 29 de meciuri disputate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER