Mutu e divinizat la Florența** și este comparat cu marele Antognoni!

Se apropie minutele de final din Fiorentina – Lazio. Mutu
primește o pasă dificilă, trebuie să bage o alunecare pentru a
trimite spre un coechipier. E în fața băncii sale de rezerve. Îi
face semn lui Prandelli pentru schimbare.

Antrenorul reacționează imediat și cheamă un jucător de la
încălzire. „Il Fenomeno” își făcuse treaba: alte două goluri și o
pasă de gol, un joc pe tot terenul impresionant. Cu câteva minute
înainte, Mutu coborâse spre careul său și reușea cu un tackling
făcut ca la mama lui, pe „Stamford Bridge”, să blocheze tornada
Zarate. Și apoi momentul de standing-ovation: 10.000 de oameni
scandează cu mâinile în aer numele românului. De la Curva Fiesole,
nucleul dur al suflării violete, și până la tribuna oficială unde
se află patronul miliardar Andrea Della Valle, cântecul lui Mutu,
faimosul refren Il Fenomeno, se ridică deasupra bătrânului stadion
„Artemio Franchi”. „Il Fenomeno”, supranumele pe care Italia nu i
l-a mai acordat decât celui care a fost, poate, cel mai mare
atacant al lumii, Ronaldo.

În mijlocul acestui cor care l-ar fi încântat și pe Verdi, îmi
aduc aminte de nopțile de la Bosfor de acum 10 ani când parcă și
muezinii cântau „I love you Hagi”. După meci, Mutu îmi confirmă
ceea ce bănuiam și ceea ce a trăit și Hagi: cei doi s-au simțit mai
iubiți în țările lor de adopție fotbalistică, Turcia, respectiv
Italia, decât în țara lor.

Italiencele vorbesc
de farmecul lui Mutu

În Italia, faptul că ești român te poate pune în fața unor
atitudini sfidătoare, poate chiar ostile. La Florența, e însă cheia
pentru discuții pasionante despre fotbal: cei mai în vârstă îmi
spun că Mutu le aduce aminte de Antognoni, legendarul campion
mondial florentin din ’82. Cei tineri speră ca negocierile cu
Manchester City să nu se încheie cu un transfer. Fetele vorbesc
despre farmecul lui, iar japonezul care vinde la magazinul clubului
spune că Mutu e un Nakata. Cel mai mult îmi place când o doamnă îmi
explică în italiană, cea mai alintată limbă, că jocul lui Mutu
merge atât de bine la Fiorentina pentru că românul rămâne copilul
răsfățat al lui Prandelli.

Flacăra violetă din Florența a declanșat atacul energetic.
Deocamdată, Răzvan Lucescu a ales să o ignore. Dar și președinți
de-o noapte s-au convins ce imprevizibilă poate fi dacă nu știi să
tratezi cu ea.

„Mi-ar fi plăcut să fiu iubit în România cum sunt la
Florența, dar asta nu depinde de mine, ci de oameni”
,
Adrian Mutu, atacant Fiorentina

Publicat: 22 01. 2010, 11:28
Actualizat: 22 01. 2010, 12:29