Tehnicianul Fiorentinei, Sinișa Mihajlovic, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că, din informațiile sale, Adrian Mutu a fost suspendat pentru o perioadă de zece zile și a negat faptul că atacantul român nu ar fi fost convocat pentru meciul cu Bologna, așa cum a susținut Ioan Becali.
„Din câte știu, a fost suspendat pentru zece zile. Este prea devreme să spun altceva. Eu l-am sunat, vineri, pe Becali, însă acesta nu mi-a răspuns. Apoi, l-am sunat pe Adrian ca să vorbesc cu Becali. Și am reușit să vorbesc cu el și i-am spus că am atributele și spatele necesare … referitor la acea insinuare. Însă, vorbind de lucruri serioase, vreau să spun că nu este adevărat că Mutu nu era convocat pentru meciul cu Bologna. El era convocat și ar fi trebuit să joace, în schimb el a plecat înainte de antrenament și a făcut un lucru inadmisibil”, a spus Sinișa Mihajlovic, informează site-ul oficial al clubului viola.
Tehnicianul a adăugat că la antrenamentul de vineri Mutu a venit să-l felicite cu ocazia Crăciuniului pentru ortodocșii de rit vechi, însă a negat că ar fi existat „îmbrățișări sau pupături”. „Ieri (n.r. – vineri) a fost Crăciunul și el m-a felicitat. În sfârșit. I-am spus ceea ce gândesc și nimic mai mult, însă nu este adevărat că au fost pupături și îmbrățișări, așa cum s-a scris. Mie nu-mi place să spun un lucru și să fac altceva. Pur și simplu ne-am dat mâna, și atâta tot”, a mai spus antrenorul echipei Fiorentina, care l-a felicitat pe Mutu cu ocazia împlinirii a 32 de ani, menționând totuși că nu crede că jucătorul român va petrece astăzi.
Atacantul Adrian Mutu a fost exclus, vineri de la antrenamentele și pregătirea echipei Fiorentina, pentru încălcarea obligațiilor contractuale. Miercuri, site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anunțat, într-un comunicat, că Mutu a părăsit antrenamentul fără să ofere vreo explicație și că, urmare a comportamentului său din ultima perioadă, gruparea va deschide acțiuni în plan sportiv și civil. Fostul impresar Ioan Becali a declarat ulterior că Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri după-amiază al Fiorentinei după ce a aflat că gruparea viola nu îi permite să se transfere la o altă echipă din Italia liber de contract și că jucătorul român a fost jignit de oficialii viola.
Mutu a declarat, tot vineri, pentru Antena 1, că își dorește să rămână în continuare la Fiorentina.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER