Mutu, făcut PRAF în Italia:** „Cancerul clubului, nenorocit” / „Românul nu e dorit nici în preajma orașului nostru”

Fiorentina a anunțat azi că l-a exclus pe
Mutu din lot și că românul nu mai are dreptul să participe la
antrenamentele conduse de Sinisa Mihajlovic
. Agentul
Giovani Becali a declarat că mai multe echipe sunt interesate de
serviciile atacantului, însă a declarat că varianta Galatasaray a
picat.

Hagi și l-ar fi dorit pe „Briliant”, însă șefii clubului s-au
opus. O altă variantă pentru Mutu ar fi putut fi „câlăul Stelei”,
Napoli, așa cum a scris presa din Italia. Directorul sportiv al
napoletanilor, Riccardo Bigon, a negat însă interesul pentru
român.

„Vreau să punctez că nici eu și niciun oficial al
clubului Napoli nu a vorbit cu Fiorentina sau cu agentul lui Mutu
despre un eventual transfer. Nu a fost vorba de nicio negociere,
entuziasmul legat de Mutu a fost numai în presă. Mutu nu face parte din proiectul nostru,
românul nu e dorit nici în preajma orașului
nostru
„,
a declarat Bigon pentru Violanews.com.

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, vineri, într-o
conferință de presă susținută în Italia, că Adrian Mutu a plecat de
la ședința de pregătire a Fiorentinei de miercuri, după ce a aflat
că cei din conducerea clubului l-au jignit, numindu-l
„cancerul clubului” și
„nenorocit”.

„Am auzit cuvinte dure la adresa jucătorului, am auzit
că era considerat «cancerul» clubului: era acolo și președintele,
nu spun exact de la cine am auzit aceste cuvinte. Apoi mi s-a spus
că Mutu nu trebuie să plece în Italia. Eu am vorbit de Cesena.
Fiorentina mi-a spus că joacă pentru salvarea de la retrogradare și
că Cesena nu este o soluție bună (….) Adrian a plecat din cauza
acestor ofense, pentru că l-au făcut «nenorocit». El a regretat că
nu le-a spus nimic antrenorului și
colegilor
, a spus Ioan Becali.

Publicat: 07 01. 2011, 16:21
Actualizat: 07 01. 2011, 16:25