Mutu îl refuză pe Oli!** VEZI ce planuri are „Briliantul”

Atacantul Adrian Mutu a declarat că important este să revină pe
teren după accidentarea la genunchiul drept, urmând ca apoi să
decidă dacă va rămâne la formația Fiorentina, informează publicația
Gazzetta dello Sport, citată de violanews.com.

„Important este să-mi revin din punct de vedere fizic,
să revin pe teren, apoi vom vedea”
, a afirmat Mutu.

Potrivit presei italiene, Mutu vrea să-și prelungească acordul
cu Fiorentina cel puțin până în 2013.

Mutu, care mai are contract cu AC Fiorentina până în 2012, este
indisponibil de la începutul lunii noiembrie. Internaționalul român
în vârstă de 30 de ani a fost supus unei intervenții chirurgicale,
la 6 noiembrie, într-o clinică din Florența, la meniscul medial al
genunchiului drept.

Mutu este dorit în Anglia (Manchester City sau West Ham United),
în Rusia (Zenit Sankt Petersburg) dar și în Qatar (Al-Saad, echipă
antrenată de Cosmin Olăroiu).

Publicat: 02 01. 2010, 14:23
Actualizat: 02 01. 2010, 15:02