Mutu își înfruntă echipa la care s-a simțit cel mai bine în Serie A:** „Nu mă bucur dacă marchez”
Mutu își înfruntă, mâine, echipa la care s-a simțit cel mai bine în Serie A, Fiorentina. Acum la Cesena, o codașă în Serie A, românul nu are cuvinte de laudă față de foștii patroni, dar ține să nu-i supere pe fanii „viola”.
„Sunt foarte încântat de cei cinci ani petrecuți la Fiorentina, dar duminică (n.r. – mâine) voi lăsa sentimentele în afara terenului. Am luat o decizie curajoasă când am ales Cesena. Nu mă așteptam să avem un start atât de dificil de sezon”, a spus Mutu, pe penultimul loc în Serie A cu Cesena, cu un singur punct din cinci partide.
„Dacă marchez, nu mă voi bucura, din respect pentru fanii Fiorentinei, care mi-au fost întotdeauna aproape. Dar vreau să câștigăm”, a mai spus Mutu, ieri. „Briliantul” nu va avea ocazia să se întâlnească pe gazon cu bunul său prieten, Gilardino (accidentat), dar va fi interesant de urmărit duelul de la distanță cu puștiul muntenegrean Jovetic, practic „înlocuitorul” său la Fiorentina.
„Am vrut să-mi închei cariera la Fiorentina, dar conducerea a luat alte decizii și a mers pe alt drum, cu alți jucători”, Adi Mutu, atacant Cesena.
54 de goluri în 112 apariții (în Serie A) a reușit Mutu pentru Fiorentina. La Cesena are 1 gol în 4 meciuri
Karma lui Chivu e să joace fundaș stânga!”
Claudio Ranieri a dat, ieri, o replică interesantă, după ce Cristi Chivu (foto) se plânsese cu o zi înainte, în presa italiană, de faptul că e folosit fundaș stânga. „Chivu zice asta în fiecare an, dar, evident, karma lui este de a juca fundaș stânga. Dacă Inter a câștigat atâtea trofee până acum, acest lucru se datorează și disponibilității lui”, a comentat antrenorul lui Inter Milano. Altfel, Ranieri a mai anunțat că nu-l va folosi pe român.
Prima etapă, pe 20-21 decembrie
Amânată din cauza grevei jucătorilor, prima etapă a acestui sezon, din Serie A, și-a găsit abia ieri o dată în calendarul fotbalului din Cizmă. Liga italiană a anunțat că meciurile primei etape, care ar fi trebuit să se joace pe 27-28 august, au fost reprogramate pentru zilele de 20 și 21 decembrie.