Mutu la Fiorentina până în 2012

Adi Mutu a acceptat să semneze un nou contract cu Fiorentina exact în condițiile propuse de clubul toscan. Mutu va îmbrăca tricoul violet până în 2012, cu o majorare salarială de 180.000 de euro pe sezon. Practic, totul a decurs întocmai după condițiile prezentate de șefii Fiorentinei. Mulți se întreabă ce stă ascuns în spatele acestui contract deloc favorabil jucătorului, dar excelent pentru club. S-a aflat că Adrian va primi o mai mare libertate de gestionare a imaginii sale, banii pentru reality-show-ul de pe Kanal D urmând a-i lua doar el. Apoi, s-au stabilit bonusuri de obiectiv sau goluri marcate. Dacă prestațiile lui Mutu vor fi bune și în 2012, va avea automat opțiunea de prelungire pe un sezon.

Opinia majoritară e însă că avem de-a face cu un compromis, identic cu cel dintre Fiorentina și Luca Toni. Ziariștii italieni sunt convinși că Mutu a făcut jocurile clubului tot cu aceeași promisiune dată și lui Toni, eliberarea în vara viitoare. Și, pentru a fi siguri că Mutu nu va apela la acel articol 17, al răscumpărării contractului, noua înțelegere prevede și o interdicție în acest sens.

"Joi vom anunța oficial semnarea contractului" – PANTALEO CORVINO, director sportiv Fiorentina

Publicat: 05 08. 2008, 21:42
Actualizat: 06 08. 2008, 00:46