Cotidianul Gazzetta dello Sport a scris că atacantul Adrian Mutu nu a fost de ajuns pentru AC Cesena, echipă care a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de formația Lazio Roma, în etapa IV-a a campionatului Italiei.
„Adrian Mutu nu a mai marcat de șase luni. Ultimul gol l-a înscris la 22 martie, în tricoul Fiorentinei, într-un meci cu Roma. De atunci multe s-au schimbat. De la tensiunea acumulată la Florența a trecut la «drăgălășeniile» președintelui Cesenei, Igor Campedelli. Miercuri a reușit primul gol pentru Cesena. La o pasă lungă a lui Colucci, Mutu a dejucat pasul la ofsaid al defensivei laziale, a oprit mingea pe piept și l-a învins cu sânge rece pe Marchetti. Cu toate acestea, Mutu nu a fost de ajuns pentru Cesena, Lazio reușind să întoarcă rezultatul”, a scris Gazzetta dello Sport.
Site-ul calciomercato.it și agenția Datasport l-au notat cu 6,5 pe internaționalul român. „Mutu a fost cinic la faza golului și a fost pericolul principal pentru apărarea lazială. Românul a făcut un meci bun”, a scris calciomercato.it.
„Mutu a luminat jocul prin imensa sa clasă. Apoi a servit desertul: primul gol pentru Cesena, dar acest lucru nu a ajutat echipa să câștige”, a notat Datasport.
Adrian Mutu a marcat un gol și a jucat 90 de minute în partida pe care echipa sa, AC Cesena, a pierdut-o, miercuri, acasă, scor 1-2, cu formația Lazio Roma, în etapa a IV-a din Serie A.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER