„Mutu nu ajungea în această situație** dacă rămânea cu mine!”
Victor Becali, fostul agent al lui Adrian Mutu, îl blamează pe internaționalul român pentru faptul că a ales să se lipsească de serviciile sale, decizie din cauza căreia acum este nevoit să suporte consecințe: trebuie să plătească 17 milioane de euro daune clubului londonez Chelsea.
"Îmi pare rău de ce i se întâmplă lui Mutu. Nu am ce să-i fac. Nu se ajungea niciodată aici dacă el rămânea alături de mine și de Gică POpescu. Să nu uite că datorită nouă a avut doar șapte luni de suspendare. Dar a fost decizia lui și uitați unde a ajuns acum", a punctat agentul FIFA pentru NewsIn, citat de Sport.ro.
Acesta crede că de vină pentru situația actuală a starului tricolorilor este și Alessandro Moggi, noul impresar al lui Adi. "Moggi ar fi trebuit să rezolve definitiv problema cu Chelsea, nu să-l transfere repede la Juventus", a completat Victor Becali.